Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:26 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oceanic Club, in expeditie pe continentul negru

ro

16 Jan, 2006 00:00 1206 Marime text

Migratia insectelor si influenta civilizatiei romane, tinta exploratorilor

# Anul acesta, se intentioneaza revitalizarea unui proiect complex sub egida Trans-Africa * Scopul expeditiei este de a readuce cercetarea romaneasca pe continentul negru, dezvoltarea bazei informationale a tarii noastre cu privire la resursele acestui continent, precum si afirmarea scolilor de biologie, arheologie si geologie

Echipa de specialisti in stiintele naturii de la Societatea de Explorari Oceanografice si Protectie a Mediului Marin, Oceanic-Club, a hotarat dezvoltarea unei noi programe de cercetare de teren si organizarea unei misiuni expeditionare de amploare. Cu ocazia dezvoltarii proiectelor anteriore au fost create reprezentante ale organizatiei constantene in toata lumea: Franta, Italia, Spania, Statele Unite, Maroc etc. Anul acesta, se intentioneaza revitalizarea unui proiect complex sub egida Trans-Africa, cu scopul de a readuce cercetarea romaneasca pe continentul negru, dezvoltarea bazei informationale a tarii noastre cu privire la resursele acestui continent, precum si afirmarea scolilor de biologie, arheologie si geologie. Acest proiect, se va desfasura in colaborare cu Muzeul de Istorie Naturala "Grigore Antipa" si Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, iar prima escala va fi Tunisia. Aici, urmeaza derularea unor tematici de observatii inregistrate si colectari de material biologic, precum si stabilirea contactelor pentru dezvoltarea colaborarii intre institutii de cercetare, invatamant superior din cele doua tari. Expeditia are un program laborios, urmand a se deplasa o cantitate suficienta de material si echipamente pentru indeplinirea scopurilor. Echipa este alcatuita din sapte membri ai celor trei institutii mai sus amintite, fiecare avand instructiuni precise. De pilda, interesul biologilor de la muzeul bucurestean se va concentra asupra migratiei insectelor in nordul Africii, precum si a comportamentului acestora. Pe langa caracterul strict al cercetarii biologice, se remarca contributia culturala a misiunii. Este vorba de investigarea numeroaselor situri arheologice ce dateaza din epoca dominatiei romane in spatiul nord-african, una dintre zonele in care manifestarea civilizatorie latina, s-a impus substantial. Cu toate acestea, dupa ce statul tunisian a interzis cercetarea arheologica pentru misiunile straine, procesul nu a fost continuat in aceeasi masura. Din experienta expeditiilor anterioare din regiunea maghrebiana, numeroase cetati erau neexplorate, exemplul cel mai consistent fiind fortificatia Cilium, ramasa aproape intacta. Schimburile de experienta vor duce la expansiunea cunostintelor arheologilor romani despre spatiul danubiano-pontic, promovand valorile culturale autentice. Aceasta dimensiune reprezinta faciesul cel mai semnificativ al expeditiei, o adevarata provocare pentru exploratori, dupa cum ne-a declarat presedintele organizatiei, Razvan Popescu Mircesti. Pregatirea unei misiuni culturale si stiintifice de asemenea dimensiuni necesita o pregatire temeinica. In afara adaptarea climatica, rezervele de hrana, pericolele impuse de conflictele militare, echipamentele tehnologice sunt prioritare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii