Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:42 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dezbatere aprinsă pe tema câinilor maidanezi Constanţa va avea o a doua biobază, aproape de centrul oraşului (galerie foto)

ro

13 Feb, 2016 00:00 2951 Marime text
Administraţia publică locală din Constanţa a organizat, ieri, o dezbatere publică pe tema câinilor maidanezi. Voluntari, reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi persoane interesate de soarta câinilor fără stăpân din Constanţa s-au reunit în sala „Remus Opreanu“ a CJC. Dintre participanţi, îi amintim pe Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Mădălina Vascu Laciu, directorul executiv al Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, şi Cristina Itoafă, şeful Serviciului de Ecarisaj din Primăria Constanţa.
Primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, a lipsit de la acest eveniment.
 
Încă de la începutul dezbaterii, Primăria Constanţa şi-a manifestat intenţia, prin vocea directorului executiv al Direcţiei Servicii Publice, Mădălina Vascu Laciu, de a găsi o societate care să se ocupe de administrarea adăpostului public, de transportul, sterilizarea, deparazitarea, îngrijirea şi adopţia câinilor, cât şi de promovarea adopţiei, constatarea contravenţiilor şi sancţionarea lor, în baza unor contracte de prestări servicii. Mai mult, administraţia locală a găsit deja un nou teren pe care ar urma să se construiască noi spaţii pentru adăpostirea câinilor, în condiţii decente.
 
De asemenea, pentru gestionarea câinilor fără stăpân, autoritatea publică locală a pregătit un buget anual de 1.300.000 de lei, cu TVA, pentru a acoperi toate costurile ce implică transportul şi îngrijirea bietelor animale, inclusiv plata angajaţilor viitorului serviciu.

Noi adăposturi pentru câini, chiar în mijlocul oraşului

„Primăria a identificat deja un teren pentru construirea unor noi locuri destinate câinilor fără stăpân, următorul pas fiind documentarea proiectului. Viitorul adăpost va fi construit respectând toate normele europene. Vrem să le oferim animalelor protecţie şi un trai cât mai bun“, a declarat, în cadrul dezbaterii de ieri, Mădălina Vascu Laciu.
 
Viitoarea biobază va fi construită pe un teren deţinut de Primărie, situat în zona Caraiman, lângă Oil Terminal. În plus, vechea biobază va rămâne şi ea în funcţiune, dar va fi îmbunătăţită.
 
„Actualul adăpost destinat câinilor va fi recondiţionat. Nici noi nu ne dorim ca animalele să fie omorâte, de aceea este bine să avem cât mai multe locuri pentru ei. Vă daţi seama că emitem decizie de menţinere, în funcţie de numărul de locuri şi de buget“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, şeful Serviciului de Ecarisaj din Primăria Constanţa, Cristina Itoafă.

„Cu acest proiect de act normativ, administraţia publică pune calul înaintea boilor“

În cadrul consultărilor, a luat cuvântul şi preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia Animalelor, Mircea Şerbănoiu, care a contestat vehement mai multe probleme ce ar exista în proiectul privind gestionarea câinilor maidanezi din oraş. În plus, acesta a criticat faptul că Primăria a elaborat un act normativ care să ateste cum va funcţiona viitorul serviciu de gestionare a maidanezilor înainte de a înfiinţa serviciul respectiv şi premergător acestei dezbateri.
 
„Cu elaborarea acestui proiect de act normativ, administraţia publică se pare că pune calul înaintea boilor. Adică emite un regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân înainte de a înfiinţa legal un astfel de serviciu, la nivelul autorităţii publice“, a declarat, în cadrul dezbaterii, preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia Animalelor, Mircea Şerbănoiu.
 
Mai mult, acesta susţine că regulamentul de funcţionare a viitorului serviciu este plin de greşeli, cum ar fi numerotarea capitolelor, care nu ar respecta normele tehnico-legislative, sau chiar titlul acestuia - „Se aprobă organizarea şi funcţionarea serviciul de gestionare câini în gestiune direct“ -, care, în opinia sa, este destul de confuz. Preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia Animalelor mai spune că sunt anumite proceduri specifice care trebuie respectate.

Dezbatere publică - propunerile trebuie făcute în scris!

Răspunsul reprezentanţilor administraţiei publice locale a fost clar: propunerile trebuie făcute în scris, deşi iubitorii de animale au cerut dezbatere publică pe fiecare articol din actul normativ propus de Primărie, pe site-ul propriu. De aici şi până la scandal a mai fost un singur pas. Iubitorii de câini s-au luat la ceartă cu reprezentanţii Primăriei şi au acuzat administraţia locală că nu respectă legile şi că nu face diferenţa dintre serviciul de ecarisare şi serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, primul referindu-se la cadavrele animalelor, iar cel de-al doilea, la gestionarea câinilor maidanezi, fiecare dintre cele două servicii având nevoie de autorizaţii şi suporturi logistice diferite.
 
Mai mult, Mircea Şerbănoiu e de părere că Direcţia de Servicii Publice nu ştie ce reprezintă delegarea de gestiune a unui serviciu, care înseamnă achiziţie publică şi care prevede modalitatea de atribuire a acelui serviciu, în timp ce în regulamentul postat pe site-ul Primăriei se anunţă achiziţionarea unui serviciu, care oricum nu este desfiinţat la nivelul autorităţii publice locale. Mircea Şerbănoiu susţine că aceste probleme tehnice nu sunt cunoscute de consilierii locali, dar ei vor vota în şedinţă achiziţionarea acestui serviciu.

„Veţi emite acest document prost, îl veţi băga la consilieri, care habar n-au ce votează, ei doar ridicând mâna“

„Eu am cerut dezbatere publică şi am venit să vă explic greşelile, pentru că dumneavoastră veţi emite acest document prost, îl veţi băga la consilieri care habar n-au ce votează, ei doar ridicând mâna şi votând această hotărâre fără ca măcar să vadă dacă este legal sau nu. Acest document se poate face doar de către specialişti. Faceţi nişte încălcări legislative grave“, a declarat Mircea Şerbănoiu.
 
Vocile din sală l-au susţinut puternic pe preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia Animalelor, strigând că li s-a interzis accesul la Biobaza Constanţa. Ulterior, Şerbănoiu a ameninţat că, dacă proiectul va intra în şedinţa de Consiliu, acesta va fi atacat în instanţă. El a mai cerut ca proiectul să fie analizat împreună cu specialişti în domeniul juridic şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor. Şerbănoiu mai spune că, în anii 2014 şi 2015, administraţia locală a eutanasiat maidanezii ilegal. După prelegerea sa, iubitorii de animale l-au aplaudat.

Medicul veterinar Laurenţiu Leica cere transparenţă totală

La întâlnire a mai luat cuvântul şi medicul veterinar Laurenţiu Leica, care a cerut transparenţă totală, pentru ca oamenii să poată vizita câinii în voie. Acesta a susţinut că, uneori, costurile pentru îngrijirea unui câine bolnav pot depăşi salvarea sa şi atunci este mai convenabil, pentru bugetul local, ca animalul să fie eutanasiat.

Primăria a plătit milioane de euro pentru maidanezii din Constanţa

Vă reamintim că această consultare publică a cetăţenilor oraşului Constanţa are loc după ce, pe 2 februarie, contractul cu Puppy Vet SRL, firma care se ocupa de îngrijirea animalelor de la biobază a expirat, acesta nemaifiind prelungit din cauza presiunilor societăţii civile constănţene. Astfel, patru voluntari şi angajaţi ai Primăriei se îngrijesc acum de câinii fără stăpân. Proiectul pentru înfiinţarea acestui serviciu se află în dezbatere publică până la data de 19 februarie.
 
Cât despre contractele pe care municipalitatea le-a avut cu firma Puppy Vet SRL, acestea au fost destul de generoase. Primul datează din anul 2007, când, pentru Serviciul de prindere, transport şi gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanţa, Primăria a încheiat un acord-cadru pe următorii patru ani cu firma Puppy Vet SRL, contra unei sume de aproximativ 4 milioane de lei. Adjudecatarul putea subcontracta contractul în limita unei sume de 16.000 de lei fără TVA pe lună, pentru serviciul de neutralizare cadavre (ambalare sac individual, transport incinerator, incinerare), fără a depăşi suma de 768.000 de lei/4 ani, fără TVA.

În 2012, a fost publicat anunţul de atribuire nr. 122499/16.03.2012, având ca obiect „Serviciul de prindere, transport şi gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public din municipiul Constanţa“. Anunţul implica încheierea unui acord-cadru cu adjudecatarul. Un singur ofertant s-a găsit pentru acest contract, a cărui valoare a fost de 4.388.400 de lei, acela fiind Puppy Vet SRL.
 
Ultimul contract încheiat între municipalitate şi această societate, pe 4 februarie 2015, a avut o valoare de 1.477.740 de lei, fără TVA.
 
Cu toate acestea, adăpostul pentru câinii fără stăpân are o capacitate de doar 400 de locuri, insuficiente pentru numărul patrupedelor, peste 1.500, care umblă libere prin oraş. Mai mult decât atât, din 2001 nu s-au mai făcut investiţii semnificative pentru modernizarea adăpostului, ci doar reparaţii curente.

Citeşte şi

Scandal la Biobaza Constanţa! Voluntarii vizitează adăposturile pentru câini, aduc mâncare, dar nu trec la treabă (galerie foto) 
 
Sondaj de opinie: Respondenţii nu cred că situaţia de la Biobaza Constanţa se va îmbunătăţi după încetarea contractului cu Puppy Vet 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Dan 17 Feb, 2016 10:42 Cea mai buna solutie este cea aplicata de tarile civilizate. Aceste tari practica atat eutanasierea cat si sterilizarea. Nu e o contradictie in termeni. Abandonul provine din randul cainilor cu stapan. Cei fara stapan nu pot 'abandona' pentru ca sunt deja abandonati. O tara ca Franta setrilizeaza puternic animalele de companie in timp ce captureaza, cazeaza temporar si eutanasiaza animalele fara stapan in 8 zile lucratoare (nu 14 ca la noi). Franta are ANUAL intre 60.000 si 100.000 de animale abandonate. Varful este situat in sezoanele estivale. Faptul ca nu vedem animale abandoante pe strazile Parisului nu e din cazua ca acestea n-ar exista, ci doar ca Franta nu le accepta pe strazi. Ele exista si vor exista intotdeauna, insa politica statului este foarte drastica. La fel procedeaza si SUA sau Marea Britanie. Nici acolo nu s-a rezolvat problema. La antiopd sunt India sau Turcia. Cu toate sterilizarile masive, orasele Turciei sunt in continuare pline de caini madanezi, desi sterilizarea a inceput din anul 1990. In India vorbim de peste 60 de ani. Problema nu are cum sa se rezolve, pentru ca e imposibil de controlat complet masa cainilor cu stapan. Pentru cei fara stapan sterilizarea nu este necesara, deoarece eutanasia rezolva foarte bine orice problema.
  • Dan 17 Feb, 2016 10:29 Ideea ca 'locul gol s-ar umple repede de alti caini, care ar lua locul celor ridicati' este FALSA si se vede foarte clar din experienta Bucurestiului, unde acest lucru nu s-a intamplat. Orice animal ramane pe un loc doar daca gaseste O SURSA STABILA DE HRANA. In Bucuresti, datorita raidurilor regulate ale ASPA, oamenii au evitat sa mai puna mancare pe spatiul public. In consecinta locurile goale nu s-au mai umplut. Rezultatul din Bucuresti e clar si pentru toata lumea: NU MAI SUNT CAINI PE STRAZI. Diferenta dintre 2008-2013 si anul curent e ca de la cer la pamant. Au disparut custile gretoase, care erau inspectate zilnic de gandaci si sobolani, iarba nu mai este parjolita de urina si fecale, s-au dus mirosurile, nu mai exista acele concerte nocturne infernale de pe maidanele din spatele blocurilor, cand aceste se luau la harta pentru o bucatica de teritoriu in plus. Nu, locul gol nu se 'umple', dovada Bucurestiul.
  • Mihai 15 Feb, 2016 18:42 Posibilitatea cainilor nerevendicati si neadoptati dupa expirarea termenului legal de cazare a permis eradicarea flagelului maidanezilor in Bucuresti, reducerea drastica a numarului lor in Constanta si in alte orase unde s-a aplicat legea. Acesta masura s-a aplicat in tarile civilizate cu rezultate excelente timp de zeci de ani.
  • Cris 13 Feb, 2016 20:47 Eutanasia nu va rezolva problema maidanezilor, din contră, teritoriul rămas gol se reumple mult mai repede cu alți câini, mai prudenți și mai prolifici. Care este motivul pentru care politicienii români refuză să accepte rezultatele unor studii independente, făcute de biologi în alte țări? Plătesc hingherii 10% din profit direct în buzunarul primarului?