Consiliul Județean Constanța a încheiat un contract pentru servicii de recrutare a resurselor umane. Cât a plătit (DOCUMENT)
Consiliul Județean Constanța a încheiat un contract pentru servicii de recrutare a resurselor umane. Cât a
31 Dec, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
118
Marime text
118
Marime text

- Contractul a fost încheiat prin cumpărare directă cu firma SC Pluri Consultants Romania SRL
Consiliul Județean Constanța a încheiat un contract pentru servicii de recrutare a resurselor umane.
Acestea sunt necesare în vederea efectuării selecției în cadrul procedurii de selecție și nominalizare a celor cinci membri ai Consiliului de Administrație al societății Drumuri Județene Constanța SA.
Suma plătită de CJC este în cuantum de 25.000 lei.
Contractul a fost încheiat prin cumpărare directă cu firma SC Pluri Consultants Romania SRL.
Anunțul a fost publicat în SEAP la data de 30 decembrie 2025.
Despre SC Pluri Consultants Romania SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 31 decembrie 2025, firma are sediul social în Ploiești, a fost fondată în anul 2000, iar obiectul de activitate este „activități de consultanță pentru afaceri și management”.
Popescu Ioana Mădălina și Popescu Constantin sunt asociați și prima este și administrator.
În 2024, Pluri Consultants Romania SRL a înregistrat o cifră de afaceri de peste un milion lei, profit de peste 430.000 lei, datorii de peste 200.000 lei și trei salariați.
Conform licitatiapublic.ro, firma are câștigate 18 achiziții directe la nivel național. Contractul atribuit de Consiliul Județean Constanța este primul obținut de la o autoritate contractantă din acest județ.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Licitație de peste 109 milioane de lei pentru transportul județean de persoane în Constanța. Consiliul Județean caută operator pentru Grupa 03 de trasee
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


