Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:54 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Adriana Farcaş, condusă, ieri, pe ultimul drum. Arma crimei de la Delfinariu, căutată de la Constanţa la Sibiu (galerie foto)

ro

31 May, 2016 00:00 2624 Marime text


Potrivit procurorului Zafer Sadîc, crima a fost comisă cu un cuţit de aproape 30 cm, cu mâner negru, care nu a fost găsit încă 

Tribunalul Constanţa a dispus, ieri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Nicolae Filimon, de 30 de ani, acuzat că a înjunghiat-o pe Adriana Farcaş, de 33 de ani, din Constanţa, de 11 ori. Crima a avut loc vineri seara, aproape de ora 21.30, în chioşcul de ziare aflat în staţia de autobuz de la Delfinariu, unde Adriana lucra ca vânzătoare. Mandatul de arestare a fost emis chiar în momentele în care Adriana Farcaş era condusă pe ultimul drum de familie şi prieteni.


 
În acest context, reamintim că ziua de ieri a fost marcată de tristeţe şi lacrimi pentru familia şi prietenii Adrianei Farcaş. Zeci de persoane s-au adunat pentru a o conduce pe ultimul drum şi pentru a fi alături de familia îndurerată. Profund marcaţi de această tragedie, constănţenii, chiar dacă nu au cunoscut-o pe Adriana în persoană, au dorit să-i aducă un omagiu, conducând-o pe ultimul drum.
 
Momentele de ieri nu pot fi descrise în cuvinte, toţi cei care au cunoscut-o, dar şi cei care doar au auzit despre ce i s-a întâmplat nu s-au putut abţine să nu verse o lacrimă pentru cea care a lăsat în urmă doi copilaşi.
 
Chiar şi acum, la câteva zile de la tragedie, oamenii sunt în stare şoc. „Era o fată foarte bună. Era liniştită, la casa ei, avea grijă de fetiţe. Încă sunt în stare de şoc, nu îmi vine să cred... eu nu cred! Lucrez la un chioşc şi mă gândeam că mi se putea întâmpla mie“, ne-a spus o prietenă de-a Adrianei.
 
În legătură cu Nicolae Filimon, în perioada imediat următoare, va fi supus unei expertize psihiatrice.
 
Potrivit procurorului criminalist Zafer Sadîc, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, crima a fost comisă în scopul unui jaf.
 
În seara zilei de vineri, spun anchetatorii, Nicolae Filimon a consumat un litru de ţuică. La un moment dat, el a plecat de acasă înarmat cu un cuţit, lung de aproape 30 de centimetri.
 
„Avem doar o descriere a acestui cuţit. Cel mai probabil, a folosit un cuţit de bucătărie. Câtă vreme inculpatul a spus că îşi aduce aminte frânturi, nu ne putem baza pe afirmaţiile sale. Este un cuţit de aproape 30 cm, cu mâner negru, trei nituri, în cazul în care cineva îl găseşte. (…) Nu înlăturăm ipoteza ca arma crimei să fi fost transportată în afara localităţii. Putea fi aruncată oriunde pe distanţa traseului Constanţa - Sibiu. (…). Atacul asupra victimei a fost spontan. Greu de spus că ar fi existat premeditare în acest caz“, a mai completat magistratul.
 
Tot potrivit lui Zafer Sadîc, Nicolae Filimon era hotărât să ajungă la locuinţa surorii fostei iubite, pe care o bănuia că intervenise în relaţia lor şi din cauza acesteia s-au despărţit.
 
„Se pare că era hotărât s-o ucidă pe sora fostei iubite. Ulterior, a revenit asupra declaraţiilor şi a spus că nu dorea s-o ucidă, ci doar s-o sperie cu acel cuţit. Cert este că, pe drum, victima a avut ghinionul ca acesta să se oprească la chioşcul dumneaei. A intrat să ceară un pachet de ţigări. Şi asta deşi nu avea bani la el. I-a cerut victimei să nu ţipe, să-i de un pachet de ţigări, că nu-i face rău. Victima l-a refuzat. El a scos cuţitul şi a ameninţat-o să-i dea ţigări, că altfel o omoară. Femeia a ţipat. El a intrat după ea şi a înjunghiat-o“, a mai spus procurorul criminalist.
 
După faptă, Nicolae Filimon a fugit şi a aruncat cuţitul. A mers acasă şi s-a culcat.
 
A doua zi, sâmbătă, şi-a strâns bagajele şi a plecat din Constanţa cu un autocar din Bucureşti, iar de aici a luat trenul către Sibiu. Nicolae Filimon a fost prins în gara din Sibiu.
 
„I-am găsit îmbrăcămintea pe care o purta în seara atacului în bagaje. Vom stabili dacă petele de sânge sunt ale victimei“, a mai completat procurorul.
 
Suspectul le-a mai declarat organelor de anchetă că ar fi aplicat două lovituri, deşi femeia ar fi fost înjunghiată de 11 ori.
 
Constănţenii sunt şocaţi, îndureraţi şi indignaţi de tragedia care a avut loc în oraşul nostru. Prin urmare, mesajele au curs în mediul online, mai ales pe pagina de Facebook a surorii victimei.


 
„Am o durere imensă în sufletul meu. Nu te vom uita niciodată. Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace!!!“
 
„Dumnezeu să vă dea putere! Condoleanţe!“
 
„Dumnezeu s-o ierte şi vouă să vă dea putere să treceţi peste necazul acesta!“
 
„Sincere condoleanţe întregii familii îndurerate pentru pierderea imensă pe care a suferit-o. Suntem în stare de şoc... În astfel de momente cuvintele sunt de prisos… Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de voi.“
 
„Dumnezeu să te odihnească în pace, Adriana, şi de acolo de sus ştim că vei avea grijă de fetele tale, dar era mai bine dacă rămâneai lângă ele. Păcat!“
 
„Nu pot dormi, nu mă ia somnul, mă gândesc la voi: la tine, la sora ta, părinţii tăi, la copilaşii pe care i-a lăsat în urma ei! Doamne, în ce lume trăim? Am emoţii, mi-e frică, simt un gol în stomac, plâng şi nu îmi vine să cred că este adevărat!“
 
„Sincere condoleanţe. Încă nu pot să cred... Îmi pare foarte rău, Dumnezeu să o odihnească!“
„E groaznic... Sincere condoleanţe... Multă putere pentru voi, ca să puteţi să le ajutaţi pe cele două micuţe...“
 
„Condoleanţe şi multă putere...“

Citeşte şi  

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Andreea Avrigeanu 31 May, 2016 11:05 Buna ziua. Unde sunt gardienii publici care erau pe strazi cand s-a inventat Taxa de liniste?