De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:00 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Reuşitele echipelor de rugby, trecute la performanţe personale Consilierul judeţean Florian Constantin îşi prezintă raportul de activitate (document)

ro

20 Oct, 2015 00:00 923 Marime text


Înăuntrul conştiinţei consilierilor judeţeni pare că s-a trezit, deodată, simţul de răspundere. Aleşii judeţeni s-au gândit să spună ce au făcut pentru electorat în anul 2014 şi să prezinte în detaliu activităţile lor din anul precedent. Deşi este o premieră pentru consilierii judeţeni depunerea acestui raport de activitate, potrivit Legii Administraţiei Publice Locale, art. 51, alin. 4, „fiecare consilier local, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului“. Interesant este că abia anul acesta şi-au amintit de această obligaţie. Să fie conştiinţa „de vină“ sau doar apropierea vertiginoasă a scrutinului electoral local de anul viitor?
 
Până una-alta, nouă consilieri judeţeni au depus un astfel de raport de activitate aferent anului 2014, adică anul în care şi-au desfăşurat activitatea mai mult în absenţa lui Nicuşor Constantinescu. Până ieri, cei nouă curajoşi erau: Mihaela Andrei, Doina Eufrosina Carp, Florian Constantin, Marian Cruşoveanu, Gheorghe Măndilă, Baiazid Memiş, Cornel Panait, Ecaterina Prodan şi Atanasie Teodorescu. 
 
În ediţia de astăzi, vă prezentăm raportul de activitate pe anul 2014 al lui Florian Constantin (ales aleatoriu). Aşa cum declară consilierul judeţean independent, dintre cele 12 şedinţe ordinare şi extraordinare ale Consiliului Judeţean Constanţa, a participat în calitate de consilier judeţean la opt şedinţe, la celelalte patru fiind absent motivat. „Am participat la dezbaterea şi avizarea unor acte administrative (hotărâri) în Comisia de Cultură, Învăţământ şi Sport la un număr 12 şedinţe de comisie. Am participat la dezbaterea şi aprobarea unui număr de 208 hotărâri ale Consiliului Judeţean“.
 
De asemenea, Florian Constantin precizează că a fost iniţiator al mai multor proiecte privind finanţarea unor asociaţii sportive care se ocupă în esenţă cu educaţia prin sport a copiilor judeţului Constanţa cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani. „Fondurile alocate de către Consiliul Judeţean, în esenţă, Programul Rugby - Sportul pentru toţi, Rugby - Sportul meu preferat, a implicat peste 800 de copii şi profesori din judeţul Constanţa“, arată consilierul judeţean.
 
Acesta se laudă, de asemenea, şi cu rezultatele pe anul anterior ale cluburilor de rugby din judeţ: „Campion Naţional al României la Under 10 - Victoria Cumpăna - Campion Naţional al României la Under 12 - Muşchetarii Mihail Kogălniceanu; Campion Naţional al României la Under 14 C.S. Ovidiu; Campion Naţional al României la Under 17 - C.S. Tomitanii; Campion Naţional al României la Under 18 - C.S. Cleopatra Mamaia - Locul 3 la Rugby XV Under 19 - L.P.S. Nicolae Rotaru; Campion Naţional al României la Rugby în 7 - Under 19 -  L.P.S. Nicolae Rotaru“, precizează alesul judeţean.
 
Din portofoliul activităţilor sale pe anul anterior nu lipseşte nici informaţia potrivit căreia Florian Constantin a menţinut legătura cu primarii din judeţ în vederea soluţionării problemelor legate de activitatea sportivă şi organizatorică pentru copiii implicaţi în programele mai sus amintite. „Pot menţiona următoarele primării: Constanţa, Mangalia, Medgidia, Ovidiu, Năvodari, Hârşova, Cumpăna, Albeşti, Pecineaga, Castelu, Murfatlar, Valu lui Traian, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Corbu, Lumina, Ghindăreşti, Ciobanu etc. Toţi reprezentanţii autorităţilor locale mai sus menţionate au răspuns pozitiv cererilor mele“, susţine consilierul.
 
Nu în ultimul rând, acesta aminteşte că a participat în calitate de consilier judeţean la acţiunile iniţiate de conducerea Consiliului Judeţean în ceea ce priveşte înmânarea de burse sau de rechizite şi la evenimente desfăşurate la Pavilionul Expoziţional. În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza raportul de activitate al consilierului judeţean.
 

Citeşte şi
Averea şi interesele lui Florian Constantin, fostul reprezentant CJC în RCJ Farul Constanţa (documente)

Ti-a placut articolul?

Comentarii