De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:48 26 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CJC dă pe repede-nainte 250.000 de lei din fonduri nerambursabile pentru Sărbătoarea Crăciunului

ro

13 Nov, 2015 00:00 799 Marime text
La fel ca anul trecut, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a publicat un anunţ de participare pentru acordarea de finanţări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2015 pentru domeniul Cultură. Concret, este vorba despre Programul judeţean pentru susţinerea acţiunilor, proiectelor sau evenimentelor culturale de interes public general, regional sau judeţean, în sumă totală de 250.000 de lei.
 
Aşa cum se arată în anunţ, suma sus-menţionată ar urma să fie alocată „pentru Sărbătoarea Crăciunului“. Suma totală pusă la dispoziţie de CJC este de 1.846.900 de lei, din care, pe lângă cei 250.000 de lei pentru Sărbătoarea Crăciunului, o altă sumă de 1.596.900 de lei rămâne la dispoziţia CJC pentru alte proiecte, programe sau evenimente culturale de interes public general, regional sau judeţean.

Documentaţiile au putut fi depuse încă de ieri, termenul-limită fiind 26 noiembrie. Anul trecut, acelaşi anunţ era publicat încă din septembrie. Acum, aleşii judeţeni precizează că reduc termenul de depunere a solicitărilor de la 30 la 15 zile, motivând necesitatea de demarare şi desfăşurare a proiectelor pe anul 2015. Data de deschidere a documentaţiilor depuse este 17 octombrie, ora 11.00.
 
Finanţările nerambursabile se acordă conform bugetului general al Judeţului Constanţa pe anul 2015, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 33 din 12.02.2015 - pentru domeniul Cultură, potrivit dispoziţiilor Hotărârii Consiliului Judeţean Constanta nr. 183 din 2.09.2015 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Constanta nr. 37/12.02.2015 privind aprobarea regimului finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului judeţean.

Ti-a placut articolul?

Comentarii