Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:18 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Udrea susţine propunerea lui Radu Mazăre Fiecare staţiune trebuie să aibă specificul său

ro

13 Aug, 2011 13:27 1103 Marime text

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a spus că susţine propunerea primarului Constanţei, Radu Mazăre, ca fiecare staţiune să aibă specificul său, iar în acest sens ministerul va organiza o licitaţie privind achiziţionarea serviciilor de elaborare a strategiei de promovare a staţiunilor de pe litoral, relatează Mediafax.

"Nu este o idee nouă şi ţine de strategie. Costineştiul este o staţiune pentru tineret, Neptun-Olimp are alt specific - spaţii mari verzi, hoteluri cu înălţime redusă, foarte aerisită. Celelalte staţiuni au resurse de turism-balnear. Deci fiecare staţiune ar trebui să aibă un profil care să atragă - turism de familie, pentru tineret, pentru anumite categorii sociale. Pentru că aceste lucruri nu le poate decide Udrea şi nici altcineva pur şi simplu, ci trebuie să vină cunoscătorii şi să ne spună cum stau lucrurile, tocmai am pregătit să scoatem la licitaţie elaborarea strategiei de promovare, să vină specialişti în dezvoltarea staţiunilor de pe litoral şi să ne spună acum cum ridicăm standardul şi cum transformăm ceea ce avem acum în staţiuni atractiv", a declarat, vineri, la Constanţa, Elena Udrea.

Ea a precizat că, după ce în 2009 s-a făcut o monografie a litoralului, au fost analizate "toate resursele de turism pe care le are litoralul românesc şi este impresionant câte altele în afară de apă şi soare şi nisip sunt pe litoral".

Udrea a mai afirmat că la licitaţia care va fi organizată la toamnă speră să participe marii dezvoltatori de staţiuni turistice de pe litoral de la nivel internaţional, iar în primăvară să se poată spună "ce trebuie să se întâmple în fiecare staţiune şi după aceea, desigur, să începem investiţiile efective".

"Spre exemplu la Costineşti poate este nevoie de un mare centru de agrement pentru tineret. Cineva trebuie să-l facă. Dacă nu vin privaţii îl face statul", a spus Udrea.

De asemenea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a spus că staţiunea Mamaia s-a deschis către un turism de weekend, un turism de "clubbing", de distracţie, "ceea ce nu este rău". "Problema este că este atât de mare încât nu pot veni numai cei care au maşinile acelea spectaculoase în weekend să meargă în cluburi şi atât. Ce te faci în restul săptămânii? Eu înţeleg felul în care a fost construit profilul staţiunii domnului Mazăre. Pe zona aceasta de clubbing a avut succes, iar lucrul acesta îl recunosc şi îl apreciez. Ce se întâmplă însă cu Mamaia în afara sezonului şi în timpul săptămânii? Asta este problema la care ar trebui să ne gândim şi să găsim un răspuns", a declarat Elena Udrea.

Ea a mai spus că o altă problemă este ce a cluburilor, care îi deranjează pe turiştii veniţi la mare să se relaxeze.

"Cluburile deranjează prin zgomotul lor pe cei care se cazează într-o staţiune şi nu vor să audă muzica până la ora 4.00 dimineaţa. Este evident că trebuie să le duci într-o zonă în care să nu afecteze restul staţiunii. Deci mergem pe propunerea domnului Mazăre, numai că ea trebuie făcută cap-coadă, nu se poate să rezolvăm numai un segment", a precizat Udrea.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a aflat vineri, la Constanţa, pentru a semna contractul de finanţare din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional pentru "Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea si echiparea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - Policlinica 2".

În 4 august, la dezbaterea pe Legea turismului din cadrul Comisiei de Administraţie a Camerei Deputaţilor, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat că fiecare staţiune trebuie să aibă specifiul său, respectiv unele să fie destinate distracţiei, altele famiilor, şi că nu trebuie gândite toate în mod uniform. El mai spunea că jumătate din Mamaia funcţionează pentru distracţie şi că muzica nu ar trebui interzisă pentru că altfel acea parte din staţiune ar muri.

www.romanialibera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii