Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O treime dintre romani isi redirectioneaza impozitul pe venit spre Biserica

ro

03 May, 2010 16:20 862 Marime text

Doar jumătate dintre persoanele care cunosc posibilitatea de a redirecţiona 2% din impozitul pe profit au şi acţionat în acest sens. 29% dintre aceştia au redirecţionat cele două procente către biserică sau fundaţii bisericeşti, 10% către SMURD, 9% către Salvaţi Copiii, şi câte 6% către Copii în dificultate şi Crucea Roşie. De asemenea, aproximativ 8% dintre persoane au redirecţionat 2% din impozitul pe venit către diverse şcoli sau fundaţii care sprijină educaţia sau cultura.

Criteriul care a stat la baza alegerii unei organizaţii către care să orienteze cele două procente din impozitul pe venit în 2009 este recomandarea, fie din partea familiei sau prietenilor, fie din partea companiei la care lucrează.

Principalele motive menţionate de persoanele care nu au redirecţionat 2% din impozit în 2009 sunt fie lipsa de interes (28%), fie lipsa unui venit în 2009 (26%). Restul persoanelor invocă necunoaşterea proceduriide redirecţionare, lipsa de încredere în ONG-uri sau faptul că nu le-a solicitat nimeni acest lucru.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • andreea 11 Jan, 2011 18:32 Copiii bolnavi si spitalizati nu se pot bucura de copilarie in felul in care o fac restul copiilor. Rasul, cantecele, joaca, inocenta, nu mai sunt pentru ei decat amintiri. Mediul in care se afla acestia e unul ostil, concentrat pe suferinta, boala si pe alte aspecte practice implicite tratamentului medical. Aici intervin clovnii echipei CliniClowns care ii ajută pe aceşti copii sa uite de boala. De indata ce apar clovnii, saloanele de spital se lumineaza de zambetele copiilor, e un moment magic si tot chinul de zi cu zi este pentru cateva momente dat uitarii...perfuzia se transforma in dusuri hazlii, pansamentul in fluturas, branula intr-o omida... Munca noastra este făcuta cu respect si compasiune pentru cei mici si e o munca de echipa din care poti face parte si tu: REDIRECTIONEAZA 2% din impozitul pe venit si ajuta-ne sa dezvoltam Terapia prin zambet! Este alegerea ta sa dai acesti bani statului, sau sa redai copilaria micutilor pacienti! Descarca formularul, completeaza-l si trimiteni-l noua pe mail la adresa a.ciufu@cliniclowns.ro De restul, ne ocupam noi! http://www.cliniclowns.ro/cliniclowns.ro/doilasuta_files/230_2.pdf http://www.youtube.com/watch?v=7AUF_trxUp0 Mii de zambete si multumiri!
  • Irina 11 May, 2010 16:20 Cu tot respectul pentru (Fundatia pentru) SMURD sau alte ong-uri cu bugete de milioane de euro, mai sunt in Romania si multe alte oranizatii de mici dimensiuni care au nevoie de banuti, multe din ele functionand in regim de voluntariat si neavand alte surse de finantare. Eu directionez spre Asociatia “SOS Infertilitatea”, care activeaza exclusiv in regim de voluntariat. De patru ani ma lupt sa obtin o sarcina, numai eu si sotul meu stim prin ce am trecut! Daca ai probleme de infertilitate in Romania nimeni nu se uita la tine, trebuie sa platesti totul integral, desi platesti asigurari de sanatate. “SOS Infertilitatea” asta face, atrage atentia asupra gravitatii acestei probleme sociale si de sanatate, pana de curand un subiect-tabu: infertilitatea.