Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A murit Georgică Munteanu, omul care a pus Tulcea pe roate

ro

25 Aug, 2011 15:55 1177 Marime text

A fost membru fondator al Camerei de Comerţ Tulcea, inventator şi director la ITSAIA şi cel mai vechi expert tehnic. Nea Georgică a fost un om deosebit, un vârf al generaţiei sale, spun cunoscuţii. Era atât de cunoscut încât pe drumul dintre casă şi muncă se oprea de zeci de ori pentru a vorbi cu oameni care îi solicitau sfaturi tehnice şi nu numai.

Numele lui Georgică Munteanu se confundă practic cu la Întreprinderea de Transport Specializată pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Tulcea, acolo unde a coordonat timp de peste doisprezece ani activitatea. Practic Munteanu a fost singurul director care a răma în funcţie şi după evenimentele din 1989, ca un semn al aprecierii de care se bucura în rândul oamenilor, într-o perioadă în care unii directori abia au scăpat fără bataie.

„A fost un om de referinţă pentru comunitatea tulceană, multe destine s-au legat de el, ne mai putea ajuta, sfătui, încă zece ani, păcat că s-a dus" spune primarul Constantin Hogea.

La 76 de ani, nea Georgică a decedat în urma unor probleme medicale.

„Faptul că a fost director la ITSAIA atâţia ani de zile spune multe. Ne uimea tot timpul cu brevetele sale, nu erau minuni ci invenţii simple , tehnice, care ajutau direct, la motoare, maşini, un om minunat" spune Constantin Blidăruş, fost contabil şef la Întreprinderea de Transport Specializată pentru Agricultură şi Industrie Alimentară.

http://www.adevarul.ro/locale/tulcea/GALERIE_FOTO_A_murit_Georgica_Munteanu-omul_care_a_pus_Tulcea_pe_roate_0_541746483.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii