Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:05 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locatarii unui bloc, la cheremul unui avocat cu pile

ro

21 Jan, 2004 00:00 1725 Marime text

Patru familii care locuiesc intr-un bloc din centrul orasului isi acuza o vecina de indiferenta * In urma cu trei luni, instalatia termica a blocului B2 s-a defectat si in cinci imobile aflate pe aceeasi parte nu exista caldura * Pentru remediere este nevoie de o interventie efectuata in apartamentul cu numarul 43, situat la parter # Aici functioneaza biroul de avocatura Monica Alexandrescu, iar aceasta refuza accesul muncitorilor motivand ca decopertarea pardoselii i-ar "paraliza" activitatea pe o scurta perioada de timp * Avocatul a declarat ca mai exista o cale de rezolvare a problemei, o interventie exterioara dar aceasta implica un cost ridicat (peste 30 de milioane), cheltuiala pe care asociatia de locatari nu o poate suporta * Vicepresedintele asociatiei de locatari a batut la usa mai multor institutii, dar pana in prezent problema nu s-a rezolvat * Doi dintre locatarii care sufera de frig, membrii familiei Carastan au peste 80 de ani si sunt bolnavi * Din cauza lipsei de caldura, apartamentul lor a fost "atacat de mucegai si igrasie"

Proprietarii a patru apartamente din blocul B2, scara A, situat pe Aleea Malinului sufera de frig de mai bine de doua luni, din cauza unei defectiuni survenite la instalatia de incalzire a imobilului. Problema a inceput pe data de 2 noiembrie 2003, cand dupa cateva zile de probe efectuate, instalatia a blocului B2 a fost data in folosinta dar transmiterea agentului termic la cinci dintre apartamente nu a fost posibila din cauza unei defectiuni pe retea. Tevile cu pricina sunt foarte vechi si pentru remedierea defectiunilor era nevoie de decopertarea pardoselii apartamentului situat la parter. Aici functioneaza insa biroul de avocatura al Monicai Alexandrescu. Aceasta a refuzat accesul muncitorilor in apartamentul sau proprietate personala, declarand ca o astfel de activitate ii poate paraliza activitatea timp de cateva zile, poate chiar saptamani. Proprietarii apartamentelor neincalzite o acuza pe Monica Alexandrescu de indiferenta criminala, in timp ce aceasta se apara spunand ca reparatiile conductei se pot efectua si in alt mod decat cel dorit de locatari. Avocata declara ca a propus o cale de rezolvare, o interventie exterioara pe sub birou, dar aceasta nu este acceptata de asociatia de locatari datorita costurilor foarte mari.

Promisiuni nerespectate si falsuri in acte

Povestea a inceput de fapt in vara anului 1999, cand avocatul Monica Alexandrescu a cumparat apartamentul cu numarul 43 al blocului B2, situat la parter. Aceasta a efectuat anumite lucrari de modernizare a imobilului si conform declaratiilor date de vecini, avizele si aprobarile au fost obtinute pe parcurs, unele chiar dupa ce muncitorii incepusera treaba. Vice-presedintele asociatiei de locatari Constantin Negoita si Mihai Carastan (proprietarii apartamentelor 51 si 59) declara acum ca avocata nu a avut acordul celorlalti locatari pentru a sparge zidurile si a face un cabinet de avocatura. Mai mult, ei spun ca in cele din urma presedintele asociatiei de la acea vreme, Tudor Petrescu a facut o lista cu "aprobari" din partea locatarilor, dar a comis mai multe falsuri in aceasta, semnand in locul unor persoane si trecand numere false de buletin. Astfel, unii dintre locatari au declarat ferm, fie ca nu au semnat nimic, fie ca datele din buletin trecute de Petrescu nu le apartineau. Daca acest lucru este adevarat, presedintele de atunci se face vinovat de fals si uz de fals. Unii dintre locatari spun ca au semnat dar nu au stiut foarte bine pentru ce, Petrescu spunand ca trebuie sa isi dea acordul ca avocata sa se ocupe de zugraveala pe casa scarii. Batranii povestesc ca avocata le-a promis ca va efectua aceste lucrari, daca i se permite sa efectueze lucrari de modernizare si sa isi faca intrare prin exterior. Negoita si Carastan spun ca dupa ce a terminat lucrarile care o interesau, avocata nu s-a mai tinut de cuvant. Intrucat la acea vreme nu exista nici un fel de probleme cu instalatia de incalzire, nu s-a facut prea mult tam-tam si povestea a fost, pentru moment, uitata.

Instalatii vechi de 40 de ani si o singura solutie

Dupa efectuarea in toamna anului 2003 a probelor pentru verificarea conductelor de transport la imobilele situate in cartierele Tomis I si II, si implicit la blocurile de pe Aleea Macilor, pe data de 2 noiembrie probele s-au incheiat si instalatia s-a dat in folosinta.Din nefericire, cele cinci apartamente situate pe exteriorul scarii A nu aveau caldura, astfel ca s-a tras concluzia existentei unei defectiuni. Aceste apartamente nu au fost singurele afectate, defectiunea de pe coloana facand ca agentul termic sa nu ajunga nici la unele camere ale apartamentelor vecine. S-a tras concluzia ca este vorba despre o defectiune pe retea, aparuta intrucat conductele erau foarte vechi. Blocul a fost construit in urma cu 40 de ani si in tot acest timp instalatia a suferit diverse "carpeli", dar niciodata o reparatie totala. Proprietarii apartamentelor care declara ca indiferenta avocatei i-a lasat fara caldura au mai spus ca astfel de cazuri s-au mai inregistrat in ultimii ani la blocurile si chiar scarile din jur. De fiecare data insa reparatiile au fost efectuate pin bunavointa celor care locuiesc la parter. Datorita felului unicat de distribuire a retelei de tevi, pentru remedierea defectiunii este nevoie de decopertarea pardoselii la apartamentul din parter. Acest lucru este confirmat si de actele emise de firme autorizate si constructori conform carora acest mod de reparare este singurul posibil. De cealalta parte, avocata este de acord cu repararea conductelor, dar pe orice alta cale in afara de decopertarea pardoselii din locuinta sa. In momentul in care au cerut avocatei sa ii lase pe muncitori sa faca reparatiile, avocata Alexandrescu a refuzat categoric. Ea a invocat faptul ca proprietatea este sfanta si nu si-a dat acceptul. Vicepresedintele Negoita a declarat ca in momentul in care a vazut ca prin vorba buna nu o poate convinge pe avocata sa isi dea acordul, a inceput sa bata pe la usile institutiilor si autoritatilor publice constantene. El a mers peste tot incercand sa obtina dreptul de a face reparatia. Negoita a declarat ca demersurile i-au fost ingreunate de faptul ca avocata este foarte influenta si are prieteni sus-pusi. In prezent, el este decis sa inainteze un memoriu chiar la presedintele tarii, Ion Iliescu.

Familia Carastan, condamnata la inghet

Toata iarna, locatarii celor patru apartamente situate deasupra biroului de avocatura au inghetat de frig. Unii dintre acestia au reusit insa sa treaca geroasele luni noiembrie si decembrie fie folosind resouri si calorifere electrice. Situatia cea mai dramatica este insa cea inregistrata in apartamentul cu numarul 59, cel al familiei Carastan, situat la etajul patru al blocului. Mihai Carastan si sotia sa au varste de peste 80 de ani si o situatie financiara precara. Ei nu isi permit sa foloseasca aparate electrice. Femeia este paralizata de mai bine de sase ani si are nevoie permanenta de caldura. Pentru aceasta ea sta aproape numai in bucatarie, incalzindu-se la aragazul mereu aprins. Din cauza defectiunii, doua dintre camerele locuintei sunt pline de mucegai si igrasie si in aer pluteste mereu o umezeala bolnavicioasa. Peste tot, miroase a gaz butan care nu are cum sa faca bine celor doi batrani. Noaptea la culcare, batranii se invelesc cu cate doua plapumi plus cateva paturi, in camera fiind uneori minus 5,6 grade Celsius.

Ce spune avocata acuzata de indiferenta criminala

Proprietara apartamentului cu numarul 43, Monica Alexandrescu s-a aratat imediat dispusa sa discute despre problema. Avocata a declarat ca nu are nimic impotriva pensionarilor care continua sa o acuze si intelege ca acestia au nevoie de caldura. Pe de alta parte insa Monica Alexandrescu spune ca efectuarea reparatiilor asa cum vor batranii implica paralizarea activitatii sale. Pe sub gresie exista un planseu de beton de circa 50 de centimetri, care se afla deasupra conductelor cu pricina. Decopertarea ar trebui facuta in trei locuri diferite, pe o suprafata de peste trei metri patrati si implica folosirea pickamerului. Avocata spune ca lucrul ar fi anevoios si ar dura zile poate chiar saptamani, fapt ce ar ingreuna activitatea biroului. Femeia spune ca in urma discutiilor avute cu specialisti din cadrul SC Proiect SA a aflat ca exista totusi o alta solutie de rezolvare a problemei, pe care pensionarii refuza insa inexplicabil sa o ia in discutie. Ea a declarat ca acestia sustin in mod eronat ca decopertarea pardoselii din biroul sau ar fi singura solutie. Avocata spune ca reparatiile se pot face printr-o interventie exterioara, direct sub planseul de beton. Ar fi nevoie insa de un excavator special iar costul operatiunii ar dura peste 30 de milioane, aspecte de neacceptat de pensionari. Monica Alexandrescu spune ca de cand s-a stricat instalatia vecinii sai ii fac numai necazuri, stricand gardul verde si pomii de la intrare sau aruncand pur si simplu gunoi in fata intrarii. Avocata declara ca nu poate intrerupe lucrul nici macar cateva ore, pentru ca are un contract cu Ministerul Justitiei, pentru care tine evidenta gajurilor mobile din judetul nostru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii