Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 19 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia ,,Suflete deschise” a vestit ,,Înălţărea Domnului Iisus Hristos” și lansează o nouă invitaţie, un îndemn pentru toţi creştinii

ro

13 Jun, 2024 13:26 1062 Marime text
Joi, 13 iunie 2024, voluntarii Asociaţiei „Suflete deschise”, împreună cu Sole Mizo Romania SRL, S.C. Euroconsumer SRL, cu inimoase persoane fizice şi cu preotul Cristea Gigi- parohul Capelei Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, l-au slujit pe Hristos cu jertfă şi cu deschidere a inimii. Ei au vestit Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos celor 200 de familii  nevoiaşe din Siminoc, Valu lui Traian, Ciocarlia, Bărăganu, Albesti, cărora le-au dăruit pachete cu alimente de bază, dulciuri si fructe. Vestea Înălţării Domnului a fost adusă şi celor 101 tineri cu dizabilitaţi ce vieţuiesc la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „Dumbrava” din Babadag judeţul Tulcea. Cu mult drag, cu toţii au primit daruri constând în alimente de bază dulciuri şi fructe şi s-au bucurat ciocnind ouăle roşii impreună cu inimoşii voluntari.


Deasemeni, Vestea Înălţării Domnului a fost adusă şi celor 41 de persoane aflate in Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități Tichilești, judetul Tulcea.  Ecoul salutului ,,Hristos s-a Înălţat” şi ciocnitul de ouă, au răsunat cu bucurie în toată frumoasa pădure de Tei.

Bineînţeles, Vestea Înălţării Domnului a fost adusă şi oamenilor străzii, fără adăpost care au primit hrană caldă, haine şi încălţăminte cozonac si ouă roşii.
 
 „Omul, când face binele, este colaborator al lui Dumnezeu. Cu cât faci mai mult bine, cu atât trebuie să fii mai smerit, gândindu-te că Dumnezeu te-a ales să fii angajat al Lui, să fii colaborator al Lui la împlinirea binelui. Orice virtute pe care o realizăm însuflet ne deschide calea spre Inălţare. Să ne îmbrăcam ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi cu milostivirile îndurărilor, cu bunătatea, cu blândeţea, cu smerenia, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-ne unii pe alţii, iertând unul altuia şi peste toate să ne îmbrăcăm cu dragostea care este legătura desăvârşirii, iar pacea lui Hristos care covârşeşte toată mintea, să stăpânească în inimile voastre! Asta-I calea Înălţării. Să ne plecam împreună genunchii şi să rostim ,,Hristos s-a Înălţat!”. Să dăm mărturie pentru ultimul eveniment din viaţă de pe pământ al Mântuitorului, care s-a înălţat la cer binecuvântându-i pe oameni. Să ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre, pentru întărirea credinţei noastre, pentru sănătate, pentru vindecarea neputinţelor noastre, pentru buna înţelegere şi spor în casă, pentru îndepărtarea tuturor primejdiilor şi tuturor vrăjmaşilor, pentru smerenie, răbdare, înţelepciune, pentru rodirea în fapte bune.



Să ne rugăm pentru îmbelşugarea roadelor pământului, pentru pace sufletească şi pace în ţară. Să ne rugăm pentru a primi putere să ducem greutatea zilei care începe şi a celor ce vor urma, să putem să ne rugăm, să credem, să nădăjduim, să răbdam, să iertam şi să iubim. Să ne rugăm pentru ajutorarea celor sărmani, a celor robiţi, a celor singuri si tristi, pentru cei bolnavi, pentru toţi cei aflaţi în suferinţă, pentru cei aflaţi în spitale, pentru însănătoşirea tuturor acestora“, a declarat Camelia Ghioc, administratorul societăţii Arimex Comexim 2000 SRL.
 
Trebuie să ne amintim că Dumnezeu lucrează prin intermediul nostru.

Când ne ajutăm unii pe alţii, Îl slujim pe Dumnezeu. Atunci când sunteţi în slujba aproapelui, suntem numai în slujba Dumnezeului nostru!

Citește și

Într-o atmosferă magică, micuţii pacienţi, răsfăţaţi, de Ziua Copilului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii