Gabriel Ichimuţă, sergentul major din cadrul Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean depistat având asupra sa o cantitate de 50 de grame de haşiş, a fost
pus în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.
În faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, Cătălin Filişan, avocatul
jandarmului, a pledat pentru eliberarea clientului său, dat fiind că nu
reprezintă un pericol pentru ordinea publică, aşa cum au apreciat procurorii
DIICOT, dar şi instanţa care a admis iniţial propunerea de arestare. „Clientul
meu beneficiază, indubitabil, de prevederile articolului 16 din Legea 143/2000 privind
combaterea traficului de droguri. Instanţa va observa că Gabriel Ichimuţă a
avut o atitudine sinceră şi a cooperat cu organele de anchetă, el fiind cel
care a sunat-o pe persoana de la care avea drogurile, stabilind o întâlnire cu
aceasta, ceea ce a dus la prinderea sa", a argumentat avocatul. Astfel, dacă
s-ar face aplicarea articolului 16 în cazul jandarmului, limitele de pedeapsă
prevăzute în cazul infracţiunii de care este acuzat ar scădea la jumătate, ceea
ce ar însemna pedepse cuprinse între un an şi jumătate şi şapte ani de
detenţie. Dat fiind că arestarea se poate cere de către procurori când fapta
este prevăzută cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani, iar pedeapsa
în cazul concret al lui Ichimuţă ar fi redusă la jumătate faţă de limitele
normale prin aplicarea articolului 16, acesta nu mai poate reprezenta un
argument determinant pentru arestare, fiind aproape de pragul limită. De
asemenea, avocatul, dar şi jandarmul au subliniat faptul că drogurile nu
reprezentau o afacere pentru Ichimuţă, el nefiind cel care primea banii pentru
haşişul comercializat de prietenul său şi neavând vreun câştig sau beneficiu
material din aceasta. În plus, apărătorul a argumentat că jandarmul ar
trebui să beneficieze de egalitate de tratament cu ceilalţi suspecţi în cauză,
pentru care nu s-a făcut propunere de arestare, dar faţă de care nici nu a fost
luată vreo altă măsură preventivă, respectiv interdicţia de a părăsi
localitatea de domiciliu sau ţara. „Simpla calitate de jandarm a clientului meu
nu poate atrage cu sine o implicită stare de pericol social concret pe care
acesta l-ar reprezenta pentru ordinea publică", a pledat avocatul. De asemenea,
acesta a mai spus că Ichimuţă doar şi-a ajutat un prieten din Spania, acesta
din urmă fiind adevăratul deţinător al narcoticelor, sergentul major neavând în
niciun moment posesia drogurilor. În replică, procurorul DIICOT a precizat:
„ajuţi un prieten să care mobila, nu să încalce legea". În urma deliberărilor,
judecătorii Curţii de Apel Constanţa au admis recursul declarat de Ichimuţă şi
au dispus cercetarea sa în stare de libertate, înlocuind măsura arestului
preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Decizia este
definitivă.
|