Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:10 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce-au avut şi ce au de pierdut cei ce pleacă de la Garda Financiară Vezi aici comisarii lăsaţi fără donaţii şi moşteniri (documente)

ro

25 Jul, 2011 00:00 9386 Marime text
cap_10.jpgAfaceriştii constănţeni au cu 16 motive mai multe de bucurie, după ce nu mai puţin de 16 comisari ai Gărzii Financiare Constanţa au picat examenul şi şi-au pierdut, astfel, locurile de muncă. În contextul în care nu o dată s-a vorbit despre averile impresionante şi uneori nejustificate ale gardiştilor, ZIUA de Constanţa vă prezintă ultimele declaraţii publicate de cei 16 respinşi. Ce au avut şi ce nu vor mai avea foştii lucrători ai Gărzii Financiare. Foarte interesant, în condiţiile în care averile nu o dată erau justificate drept „donaţii", rămâne de văzut dacă se va mai încumeta cineva sau nu să doneze pentru gardişti. Iar aceasta, în condiţiile în care, după cum vom arăta, donaţiile nu se limitează la terenuri sau la clădiri, ci merg până la autoturisme şi, de ce nu, colecţii personale.

În ordine alfabetică, lucrătorii trecuţi în rezervă de la Garda Financiară Constanţa în urma examenului sunt Octavian Andone, Ionel Avram, Mihai Buşu, Tănase Carapiti, Daniel Codreanu, Gheorghe Ene, Cornel Garimovici, Iulian Ionescu, Nicolae Manea, Mihail Păcuraru, Costel Papin, Ionel Radu, Răzvan Rednic, Augustin Şuică, Daniel Tudoran şi Stelică Vasile. În ultima declaraţie de avere completată pe vreme când încă întregea rândurile Gărzii Financiare Constanţa, document ce datează din octombrie 2010, Octavian Andone a precizat că nu este proprietar pe terenuri, ci deţine, în schimb, împreună cu soţia sa, Carmen, un apartament de 50 mp în Tulcea, cumpărat în 1990. Cu un Opel fabricat în 2005 în parcare, familia Andone are o datorie de 18.000 de euro, scadentă în 2025. În calitate de angajat al Administraţiei Finanţelor Publice Tulcea, Andone a realizat un venit anual de 18.676 de lei, în timp ce soţia sa, care lucra la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, a avut un venit de 10.484 de lei. Eventualele interese ale fostului gardist sunt oficial inexistente.

Înstăritul gardist Avram

Mult mai înstărit decât Andone, fostul comisar al Gărzii Financiare Ionel Avram deţine, împreună cu soţia sa, trei terenuri, două agricole şi unul intravilan. Concret, familia Avram are 27,3 hectare de teren agricol în localitatea Faclia, suprafaţă cumpărată în perioada 2003-2009, alte 13,74 hectare agricole în comuna Mircea Vodă, cumpărate în 2003-2004 şi, nu în ultimul rând, 1.000 mp intravilan, cumpăraţi în 2001, în localitatea Costineşti. În Constanţa, fostul gardist deţinea, tot împreună cu soţia, două apartamente cu două camere, primul, de 49,75 mp, fiind cumpărat în 1991, iar cel de-al doilea, de 50,66 mp, fiind achiziţionat în 2000. În parcul auto al familiei Avram se regăsesc un Renault Modus, fabricat în 2005 şi luat în leasing, un Hyundai Santa Fe, din 2008, de asemenea luat în leasing, şi două tractoare, dintre care unul cu remorcă, fabricate în 1991 şi respectiv 2005 şi dobândite în urma încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare. „Soţia este asociat la SC Ami Invest SRL", declara gardistul, deţinând 90% din firmă. Conform www.vrajitorul.eu, societatea a fost înfiinţată în septembrie 2006 de Marioara Avram şi Viorel Mocanu, ultimul fiind numit şi administrator, iar activitatea principală era reprezentată de „cultivarea cerealelor, porumbului şi a altor plante neclasificate în altă parte". Pentru anul 2008, firma a avut un număr mediu de doi salariaţi, o cifră de afaceri de 332.199 de lei şi un profit net de 96.025 de lei, în timp ce cheltuielile totale s-au ridicat la 490.502 lei. În ceea ce priveşte datoriile, familia Avram are de returnat la bănci 220.000 de lei până în 2028, iar alţi 22.000 de euro trebuie returnaţi până în 2015 societăţilor de leasing. Venitul anual al gardistului s-a ridicat la 53.721 de lei, iar soţia sa a obţinut 45.750 de lei din practicarea avocaturii. Din închirierea apartamentelor, soţii Avram au obţinut 1.350 de lei, în timp ce arenda de la SC Ami Invest SRL s-a ridicat la 2.875 de lei. De asemenea, Ionel Avram este acţionar la Şantierul Naval Daewoo 2 Mai Mangalia, având „cupon privatizare în masă".

Beneficiarul exproprierilor

Fostul comisar Mihai Buşu deţine, împreună cu Kiraţa Buşu, 34.702 mp de teren agricol în Constanţa şi 1.500 mp de teren intravilan tot în Constanţa, ambele suprafeţe fiind dobândite în 1991, în baza Legii 18/1991 a fondului funciar. În iunie 2009, gardistul primise 1.157.045 de lei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România pentru un teren agricol în suprafaţă de 13.798 mp, ce i-a fost expropriat. În acest context, probabil, Buşu şi-a deschis un cont curent în lei la CEC, unde a depus 750.000 de lei, adică şapte miliarde şi jumătate de lei vechi, având o datorie de 50.000 de euro către o unitate bancară, scadentă în 2029. De la Garda Financiară, Mihai Buşu a încasat un venit anual de 58.136 de lei, venitul anual al soţiei sale din salariu ridicându-se la 12.000 de lei, iar alţi 5.000 de lei fiind realizaţi tot de aceasta. Oficial, Mihai Buşu nu are interese. Aparent mai puţin înstărit, fostul său coleg, Tănase Carapiti deţine, împreună cu soţia, 342 mp de teren intravilan în Constanţa, suprafaţa fiind cumpărată în 2000, o casă de 200 mp, tot în Constanţa, ridicată în 2003, un Jeep fabricat în 2007 şi un Hyundai din 2003, pentru ambele autoturisme fiind încheiate contracte de vânzare-cumpărare. Familia Carapiti deţine „bijuterii diverse" în valoare de 100.000 de euro, dobândite în 1988, având 6.800 de acţiuni la Dacia Piteşti în valoare de 60.000 de lei şi alte 14.000 de acţiuni la SIF Transilvania, în valoare de 40.000 de lei. Cu o datorie de 60.000 de dolari la bancă scadentă în 2013, gardistul a notat un venit anual de 40.000 de lei, în timp ce soţia sa a încasat 10.200 de lei de la SC Valgabpaty SRL. De asemenea, Carapiti a precizat că este membru inactiv al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, filiala Constanţa.

gardisti_-_Garda_Financiara_2_.jpg

„Binecuvântatul" moştenirilor şi donaţiilor

Aşa-zis „binecuvântat" al moştenirilor şi donaţiilor, comisarul superior Daniel Codreanu deţine, împreună cu soţia, două terenuri, pe numele soţiei fiind totodată înscrise alte două suprafeţe. Primul teren menţionat de comisarul superior este în Techirghiol, fiind vorba despre 4,15 hectare agricole cumpărate în 1998-2000, soţii Codreanu deţinând şi 1.000 mp agricoli la Schitu cumpăraţi în 2007. Soţia fostului gardist mai are în proprietate 800,93 mp agricoli şi intravilani, din care deţine „33% şi 1/6", fiind vorba despre o suprafaţă donată în 1997 de Florea Mitrache. În acelaşi regim, de teren agricol şi intravilan, Diana Codreanu mai deţine şi 50% din „5 hectare şi 2.798 mp", suprafaţa fiind dobândită prin „moştenire - masa succesorală". La capitolul clădiri, Daniel Codreanu a moştenit în 2004 o casă de locuit în Techirghiol de 239,1 mp, iar soţiei lui i-a fost donat un apartament în 2004, în Agigea, de 84,6 mp, mărinimosul fiind Ion Mitrache. Soţii Codreanu deţin împreună şi un apartament în Constanţa de 70 mp cumpărat în 1997. Acelaşi mărinimos le-a donat soţilor Codreanu şi un Peugeot fabricat în 2009, care s-a alăturat autoturismului Toyota din 2008 pe care îl deţineau cei doi Codreanu. În 2009, familiei Codreanu le-au fost cedate două colecţii de cărţi poştale şi respectiv numismatică, „din colecţia Victor Codreanu". Daniel Codreanu are o asigurare academică deschisă în 2000. Venitul anual al comisarului superior era de 49.877 de lei, iar al soţiei sale de 15.000 de lei, în calitate de bibliotecar. Daniel Codreanu a mai realizat 1.200 de lei din încasarea asigurării înainte de termen, la rezilierea contractului. Fostul gardist este membru al Rotary International, al Pipa Club România şi are 70 de acţiuni la SC Cliff SA, unde era salariat.

Patru miliarde, de la părinţi

Comisarul superior I Gheorghe Ene a cumpărat, în 2004, împreună cu soţia sa, 20 de hectare de teren agricol în comuna Vulturu, dar şi 2.221 mp de teren intravilan în Sat Vadu. În Constanţa, soţii Ene au un apartament de 48 mp cumpărat în 1995, iar în 2006 şi-au cumpărat în Sat Vadu o casă de vacanţă de 228.7 mp. Fostul gardist conduce un Opel Vectra fabricat în 2003 şi a avut un venit anual de 47.441 de lei de la Garda Financiară, alţi 2.500 de lei fiind obţinuţi cu titlu de arendă teren agricol. Părinţii fostului gardist s-au arătat inimoşi cu el, donându-i 493.558,6 lei. Gheorghe Ene era membru în Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici. Fără terenuri moştenite, donate sau cumpărate, comisarul superior Cornel Garimovici a notat la capitolul clădiri o casă de locuit construită în 2004 în Constanţa, în suprafaţă de 226 mp, pe numele Cornel Ştefan şi Alexandru Ciprian Garimovici. Fostul gardist conduce un Mercedes din 2003 şi a obţinut din salariu 52.914 lei. Nu în ultimul rând, este de precizat că şi Cornel Garimovici era membru al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. În ediţiile următoare, vom prezenta ce-au avut şi ce-au pierdut restul comisarilor care nu au promovat examenul pentru a rămâne la Garda Financiară Constanţa.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii