Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:00 23 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenintat cu cutitul sa ofere tigari

ro

30 Jan, 2009 02:21 715 Marime text
Supărat că tovarăşul său n-a vrut să-i dea ţigări, a scos cuţitul şi l-a ameninţat cu moartea.

Incidentul s-a petrecut ieri, în plină zi, în jurul orei 14.00, în zona Gării CFR Constanţa. Din fericire, spiritele s-au calmat rapid, la intervenţia promptă a luptătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Protagoniştii sunt Marin Stoian, de 52 de ani, din Năvodari, şi Gheorghe Guguci, de 45 de ani, din Mihail Kogălniceanu. Se pare că cel care a jucat rolul de atacator a fost Stoian, care l-a ameninţat cu cuţitul pe Guguci. Totuşi, omul n-a apucat să-şi ducă ameninţările la îndeplinire, întrucât a fost imediat imobilizat şi condus la IJJ, unde le-a declarat jandarmilor că în mod obişnuit foloseşte cuţitul la tăierea pâinii sau a conservelor. Singura diferenţă a fost că de data aceasta a vrut să-l sperie pe bărbatul care nu avea de gând să-i dea ţigări. Pe numele lui Marin Stoian, jandarmii au întocmit actele premergătoare pentru comiterea faptelor de ameninţare şi port fără drept de arme albe în locuri publice, iar dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii