Viata e o chestiune de alegere

Acum cateva zile, am vazut un film care se incheia frumos si poate prea putin veridic, cu doi oameni impartind o prajitura in forma de inima. Dar nu asta mi-a ramas neaparat in minte. Intr-un anumit moment al filmului, dupa una din cele mai incalcite si obositoare zile din viata sa, eroului principal i se ofera un biscuite cu fulgi de ciocolata si un pahar cu lapte.

Cred ca, din tot filmul, imaginea asta mi-a ramas cel mai mult in minte. Un om coplesit de o zi prea lunga si prea grea, care inmoaie un biscuite cu fulgi de ciocolata intr-un pahar cu lapte cald, mirosind a casa, a copilarie, a lipsa de griji, a bunatate. M-a facut sa ma gandesc la cel mai bun prieten. Si de cateva zile tanjesc dupa un biscuite din care sa musc ca sa-mi amintesc de mine. Si, de fapt, nici macar nu-i vorba despre biscuite... pentru unii poate e bucatica de tort de la aniversare, acelasi in fiecare an, gatit cu drag, ca o traditie... cert e ca fiecare dintre noi, rascolind printre ganduri si amintiri avem sigur un asa zis biscuite simbolic pe care il purtam cu noi prin timp. Si de care, nerecunoscatori si sedusi prea des de arome si gusturi mai tari, uitam adeseori. Si iarasi ma gandesc ca poate nu-i deloc vorba despre biscuite, ci despre lucruri simple. Gesturi marunte, lucruri mici, pe care le facem aproape mecanic si pe care le traim aproape mecanic, uitand in timp sa le mai patrundem semnificatia. Alergam dupa senzatii si senzatie, cautam aproape disperat extraordinarul, ne visam si ne plasam in conjuncturi intortocheate si grele pana cand, in alergatura noastra, uitam cine suntem si de unde am plecat si, cel mai trist, unde vrem sa ajungem. Viata e o chestiune de curaj, dar nu numai. De multe ori, obsedati de gandul ca trebuie sa pastram drumul drept, uitam sa privim langa noi; uitam de oamenii care ne insotesc in calatorie, uitam ca pe marginea drumului pot creste flori rare pe langa care trecem indiferenti, uitam ca fiecare drum inseamna si popas, din pacate, uitam sa ne mai si oprim. Cateodata, o facem prea tarziu. Viata e o chestiune de alegeri, dar nu numai. De multe ori ne gasim atat de preocupati in cantarirea argumentelor pro si contra, de inclinat balanta intr-un sens sau altul, traind obsesia alegerii corecte, incat uitam ca de fapt sunt parti din sufletul nostru cele care inclina talgerele intr-o parte sau alta. Viata e o chestiune de miscare si miscari. De transformare. Cadru cu cadru. Ca intr-un film si poate chiar mai mult, fara repetitii si fara reluari, fara posibilitatea sa taiem la montaj. Dar cu multe roluri, cu fete vesele si triste, cu ras si plans, cu scenariu de cele mai multe ori si cu improvizatii prea putine. Vazuta din atatea perspective, viata nu pare deloc simpla. Nici usor de trait. Poate de aici nevoia de refugiu si siguranta, oriunde ar fi ele... chiar si in amintirea unei indepartate plimbari prin Herastrau. Mi-am dat seama ca mi-e dor de lucrurile simple din viata mea de "om mare", devenita dintr-o data mult prea complicata si greu de descifrat. Mi-e dor sa ma opresc din alergatura macar o clipa, sa-mi trag sufletul si sa stiu sa ma bucur din nou de simplitate. Pentru cei din afara cercului, acest joc de trairi extreme pare absurd, un circ hidos pe care nu il pot intelege. Pentru cei din interior, este avalansa de nebunie care patrunde pana in maduva fiintei precum un virus necrutator. Orice rebel isi pierde sufletul pe drum si se alatura, intr-un final, caravanei din care a stiut din totdeauna ca face parte. Iar caravana il va duce mai departe, niciodata prea departe...

Scris de: {autor}Lavinia SICLITARU{/autor}