Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:11 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce directori nu l-au ascultat pe Mazare

ro

06 Oct, 2009 03:06 6862 Marime text

deschidere.jpgDeşi Radu Mazăre a declarat pe 1 octombrie că, la începutul săptămânii, directorii echipei sale îşi vor da demisia, acest lucru nu s-a întâmplat

„Echipa lui Mazăre" nu mişcă în front. Directorii numiţi în funcţii de PSD sau menţinuţi pe posturi de partidul primarului Constanţei nu au făcut, ieri, gestul anunţat de preşedintele organizaţiei PSD Constanţa.

Radu Mazăre a anunţat încă de joi, 1 octombrie, că echipa sa de la conducerea instituţiilor descentralizate, ce au revenit PSD prin negocierea purtată la nivel judeţean, va pleca la începutul acestei săptămâni. „În principiu, în frunte cu prefectul, toată echipa lui Mazăre pleacă, pentru că ea vrea să facă treabă. Dacă n-are cu cine, nu stă", a fost declaraţia şefului PSD Constanţa în ziua ruperii Coaliţiei.

Ieri, în prima zi a săptămânii de după ieşirea PSD de la guvernare, directorii de instituţii descentralizate la care s-a referit Radu Mazăre nu aveau încă gânduri de ducă, ci doar de... muncă, după cum ne-au declarat cei cu care am stat de vorbă.

„Nu pot să-mi iau geanta şi să plec"

„N-am luat nicio decizie. Ne vedem de serviciu în continuare. Nu pot să-mi iau geanta şi să plec, când noi avem atâtea probleme. Dacă va fi conjunctura, ne vom da demisia, că nimeni nu ţine cu dinţii de funcţie", ne-a declarat Camelia Ciobotaru, şefa Autorităţii de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa.

colaj_1.jpg

„Să-şi facă alţii griji pentru funcţie"

Liviu Mocanu a părut un pic surprins să audă că, pentru funcţia pe care o ocupă în prezent, PD-L a nominalizat deja două persoane. „Nu prea sunt la curent pentru că am fost plecat. Am venit la muncă azi", a afirmat şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. El a menţionat că pentru funcţia pe care o ocupă a dat mai multe examene în ultimii ani, dar a adăugat că nu-şi face prea multe griji dacă îşi va pierde postul. „Să-şi facă alţii griji pentru funcţie, eu nu-mi fac", a spus Liviu Mocanu.

Valentina Munteanu, directorul coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială, a părut descumpănită de situaţie, declarând că nu ştie, deocamdată, ce decizie să ia. „Nu ne-a anunţat nimeni nimic. Ce ni se va spune, aia vom face", a precizat Valentina Munteanu.

Foca va părăsi AJOFM „cu fruntea sus"

Marian Foca, director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi responsabil cu partea economico-financiară, a spus că, indiferent ce se va întâmpla, va părăsi instituţia cu fruntea sus, pentru că „nu e ca şi cum ai fi dat afară că eşti incompetent". „Nu se termină istoria AJOFM-ului cu noi şi nici nu începe cu noi. Trebuie să ne facem datoria. Eu voi munci ca şi până acum", a afirmat directorul Foca, concluzionând că funcţia este vremelnică. El a adăugat că priveşte spre viitor şi că va face în continuare tot ce îi va sta în putinţă să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de familia sa. Cu toate acestea, a părut a avea o urmă de regret în glas, când a povestit despre activitatea sa la AJOFM: „Nu e greu, când faci ceva cu drag", a încheiat el.

colaj_2.jpgAlexandrescu aşteaptă să fie demis de la centru

Proaspăt instalat în fruntea agenţiei din Constanţa a Autorităţii Rutiere Române, Ioan Alexandrescu a precizat, la rândul său, că nu îşi va da demisia, chiar dacă democrat-liberalii au nominalizat pentru predarea ştafetei un membru din cadrul organizaţiei PD-L Constanţa, pe Gabriel Iordache. Acesta a fost vicepreşedinte al CJC, în perioada 1996 - 2000, şi şef al Agenţiei ARR Constanţa timp de un an, între 2006 - 2007. Alexandrescu a susţinut că nu va da curs solicitării pe care liderul organizaţiei judeţene a PSD Constanţa a transmis-o săptămâna trecută, după ieşirea de la guvernare a PSD-ului, argumentând că nu a fost pus pe funcţie de social-democraţi: „Eu am fost numit prin ordin al ministrului Transporturilor şi nu de cei de la PSD, chiar dacă, la momentul împărţirii instituţiilor deconcentrate, instituţia revenise social-democraţilor. Din cauză că nu s-au mai putut face angajări în instituţiile publice, s-a decis promovarea mea în această funcţie. Eu am să-mi exercit în continuare atribuţiile şi nu am să-mi dau demisia până nu voi fi demis de la centru", a susţinut directorul ARR.

Precizăm că am încercat să îi contactăm telefonic şi pe Petrică Miu, directorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Cătălin Grasa, director-adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, Bogdan Dima, director-coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului, Ion Florentin, director al Inspectoratului Teritorial de Construcţii, Mihaela Ristea, director al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale şi pe Daniela Neagu, director adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă, însă nu au răspuns apelurilor noastre.

La închiderea ediţiei a fost convocată, la sediul PSD Constanţa, o conferinţă de presă pe această temă. Radu Mazăre a anunţat că directorii numiţi de PSD demisionează „azi (n.r. ieri), mâine (n.r. azi) cel târziu" şi că cei menţinuţi în funcţie, pe care PSD i-a găsit pe posturi, vor decide singuri, pentru că PSD nu le va spune să se retragă.

{mos_ri:directori,Mazare}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatean 06 Oct, 2009 18:50 dar de ce le accepta concediile medicale? se vede din avion ca sunt luate pentru a ramane agatati? La numire nu erau bonlavi sau poate erau bonlavi cei care au sustinut toti neavenitii. Nu au niciun pic de demnitate "calamitatile" astea. Afara cu toate jigodiile din institutiile publice!!!!Sa nu se accepte concediile medicale pentru ca nu au nicio boala in afara de aceea de a ocupa o functie.
  • ARESTATI L SI PE MARIN SI PE PAPADUMITRU 06 Oct, 2009 12:10 "UNU" ARE DREPTATE , JAF A FACUT CU SC ALSTOM COMPANY SRL , CICA A FOST CANICULA SI AU APARUT ALGE IN PLUS SI DE AIA NU A MAI AVUT TIMP SA FACA LICITATIE , LE A DAT LOR CONTRACT DIRECT, A LICITAT SEFU MARIN DIRECT CU CHIORUL DE PAPADUMITRU
  • Unu 06 Oct, 2009 08:42 PE JAVRA AIA DE MARIN LAURENTIU DE LA DIRECTIA APELOR DE CE NU-L MENTIONATI,A FACUT JAF LA DRUMUL MARE SI-A LUAT CONCEDIU MEDICAL,SA VEDETI VOI CE JAF AU FACUT CU CONTRACTELE DE PLAJA MANUIT DE MAZARE SI CONSTANTINESCU,DAR EL O SA FACA PUTINA PUSCARIE
  • cineva 06 Oct, 2009 08:38 pai nu isi iau geanta si pleaca pana nu acopera urmele excrocheriilor lor.
  • Hus 06 Oct, 2009 07:21 Daaa noi nu tinem cu dintii ... dar nu ne dam demisiile ca avem scaune confortabile. Aoleu sa vina Basescu odata