Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Axa discordiei din PDL Constanţa tot pocneşte, până va crăpa Chiru, evitat de Elena Udrea

ro

17 Oct, 2011 01:00 4043 Marime text
cap_1.jpgSurse din cadrul conducerii centrale a PDL susţin că iniţiativa deputatului Chirilă de a se rupe de un colegiu rural pentru a candida pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL nu este pe placul unor lideri de la nivel central

De câteva săptămâni încoace, axa discordiei din PDL Constanţa tot pocneşte, pârâie şi se crapă, scoţând la iveală găunoşenia unor caractere, a unor relaţii sau a unor planuri lipsite de gândire politică. Ca să-l citez pe unul dintre interlocutorii mei: viitorul PDL-ului este amestecat!

„Ne vom juca şansa până la capăt, indiferent de decizia Bucureştiului", susţine unul dintre simpatizanţii şi susţinătorii deputatului Constantin Chirilă la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a democrat-liberalilor constănţeni.

Cine face regula jocului, câştigă!

Dacă săptămâna trecută colegii din jurul lui Constantin Chirilă zburdau veseli şi dădeau din codiţe bucuroşi nevoie mare că vor scăpa de Maria Stavrositu, sfârşitul de săptămână, sau începutul, depinde cum priviţi lucrurile, nu-i mai găseşte la fel de optimişti. Se cam alege praful de toată această mizanscenă păguboasă. Totul pare că s-a năruit în doar câteva zile, iar prezenţa preşedintelui organizaţiei judeţene Gigi Chiru la Bucureşti n-a fost aducătoare de noroc. Pe surse, aflăm că preşedintelui Chiru i s-a transmis că „dacă nu se respectă dorinţa Bucureştiului, aceea ca doar Comisia de Organizare a Alegerilor constituită de către deputatul Stavrositu să organizeze alegerile, scrutinul se amână sine die"! Mai mult decât atât, Chiru a fost evitat în mai multe rânduri de Elena Udrea, responsabil politic de activitatea organizaţiei de la Constanţa.

Conform principiului cine face cărţile, acela câştigă, o eventuală victorie a Mariei Stavrositu pare să-i neliniştească serios pe susţinătorii lui Chirilă, care avertizează că decizia Biroului Permanent Naţional este definitivă şi irevocabilă.

„Alegerile le organizează CODA Stavrositei sau se amână"

Acesta este, se pare, mesajul BPN. Contactat telefonic, deputatul Maria Stavrositu nu a negat această ipoteză, însă nici nu a dorit să extrapoleze comentariile. În cazul în care i se va da dreptate la Bucureşti, Stavrositu l-ar putea numi pe Gheorghiţă Corbu în funcţia de preşedinte de CODA. Totodată, Stavrositu spune că data de 22 octombrie nu ar fi cea mai bună opţiune pentru organizarea alegerilor şi rămâne de văzut dacă se va păstra această dată, în cazul în care BPN va decide că echipa sa este legitimată să se ocupe de organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Chirilă a iritat conducerea centrală a partidului

Surse din cadrul conducerii centrale a PDL susţin că iniţiativa deputatului Chirilă de a se rupe de un colegiu rural pentru a candida pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL nu este pe placul unor lideri de la nivel central, mai cu seamă că politica partidului este aceea de a întări colegiile, de a le sprijini financiar şi nu de distrugere a acestora.

Biroul Permanent Naţional rămâne să se pronunţe astăzi cu privire la situaţia organizaţiei de la Constanţa şi să valideze sau să respingă ziua de 22 octombrie ca dată a alegerilor de la municipiu, aprobată prin votul membrilor Biroului Permanent Judeţean condus de Gigi Chiru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • livia 19 Oct, 2011 00:26 Nu exista discordie in PDL, indiferent de ce spun "gurile rele". Sunt normale aceste, asa zise ,"batalii" deoarece sunt constructive si pana la urma va castiga cel mai bun dintre cei buni.
  • Petre 17 Oct, 2011 10:13 Chiru are un avantaj major : el nu are nevoie de parasuta !
  • Ar trebui desfiintata 16 Oct, 2011 22:23 La Constanta nu o sa fie liniște pana nu o sa se desfiiteze probabil organizația municipala condusă de Stavrosita sau nu. Dorința de putere a unora a distrus organizația municipala care oricum nu-si va reveni nici peste 10 ani