Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:02 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul Investigarea Fraudelor confirmă urmărirea penală în cazul Sponte, Măndilă şi a primarului de la Mircea Vodă

ro

08 Dec, 2011 01:00 1574 Marime text

dosar_mircea_voda_-_Stere_Sponte.jpgAcţionând în baza Programului Antifraudă, lucrătorii Serviciului Investigare a Fraudelor, din cadrul IPJ Constanţa, în urma delegării date de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au documentat activitatea infracţională a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 43 şi 61 de ani, constând în aceea că în anul 2009, folosindu-se de documente falsificate, au obţinut administrarea unui teren ce aparţinea de drept unei societăţi comerciale din Medgidia în suprafaţă de 288,5 ha.

Acesta a fost practic predat către Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Mircea Vodă, prejudiciul urmând a fi stabilit în urma unei expertize de specialitate. Faţă de cei în cauză s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Potrivit conducerii Serviciului Investigare a Fraudelor, din cadrul IPJ Constanţa, în dosar sunt cercetaţi Dumitru Dedu - primarul comunei Mircea Vodă, Stere Sponte - directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, dar şi George Măndilă - fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului, iar societatea în cauză este Fruvimed.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii