Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
11:31 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

România are, de astăzi, o Zi Națională a Adopției 2 iunie

ro

11 Feb, 2014 18:06 665 Marime text
Astăzi, Camera Deputaților a votat legea prin care ziua de 2 iunie este declarată Ziua Națională a Adopției. Este rezultatul propunerii legislative pe care am inițiat-o în aprilie 2013 alături de colegii PDL și din celelalte partide politice.
De ce o avem nevoie de o Zi Națională A adopției? Pentru a atrage atenția în mod simbolic și pentru a veni cu soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție. Pentru a ridica drepturile copilului la rang de prioritate națională prin fapte, nu prin vorbe. Procesul de adopție durează, în România, între 1,5 ani şi 2 ani.
După intrarea în vigoare a Legii 233 referitoare la regimul juridic al adopției, în aprilie 2012, șansele pentru integrarea copiilor în familii prin adopție s-au îmbunătățit.
Eforturile în sensul reducerii procedurilor birocratice încep să se vadă: în anul 2013 s-au deschis procedurile de adopție pentru 2.556 de copii, în ușoară creștere față de anii anteriori: 1.736 copii au fost înfiați în anul 2011 și  1.921 copii în anul 2010, conform ultimelor date disponibile ale Oficiului Român pentru Adopții (ORA). În anul 2013 au fost atestate pentru adopție 1.575 familii, căror li se adaugă alte 58 de solicitări de adopție internațională în anul 2013.
Deși a fost făcut primul pas în vederea eficientizării procedurilor de adopție, mai rămân încă multe probleme nerezolvate. Oficiului Român pentru Adopții reclama, în toamna anului 2012, că numărul de copii adoptabili este foarte redus: din peste 29.000 copii, numai pentru 941 (3,22% din total) s-a considerat că este posibilă adopția. În 10 județe procentul de copii care pot fi adoptați este de sub 1%. Mai grav este că Oficiului Român pentru Adopții recunoaște că sunt numeroase situațiile în care copiii sunt menținuți artificial în sistem, tot din cauza birocrației ridicate. 


Andreea PAUL
 
Prim-Vicepreședinte al PDL,

Deputat de Țara Oașului, Satu Mare

Ti-a placut articolul?

Comentarii