Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PE a aprobat rezoluția care cere eliminarea vizelor pentru Canada pentru romani - Ioan Enciu e inițiatorul rezoluției S&D

ro

06 May, 2010 20:37 1484 Marime text

s_d_ioan-enciu.jpgBruxelles, 6 mai 2010

Plenul Parlamentul European a adoptat, miercuri, Rezoluția comună a grupurilor politice S&D (social-democrații europeni), PPE (popularii), ALDE (liberalii) și ECR (conservatorii și reformiștii) privind Summit-ul Uniunea Europeană-Canada. Europarlamentarul PSD Ioan Enciu, membru al Delegației PE pentru relațiile cu Canada și cel care a inițiat propunerea de rezoluție din partea grupului S&D, a susținut ridicarea vizelor pentru cetățenii români si bulgari, rezoluția PE solicitând eliminarea cât mai rapidă a obligativităţii acestor vize.

Ioan Enciu a declarat că "asigurarea reciprocității în relațiile bilaterale reprezintă un principiu de bază al Uniunii Europene", iar Canada trebuie să asigure "un tratament egal și echitabil față de toți cetățenii UE".

"Există și puncte sensibile care vor fi atinse la Summit. Mă refer la: ecologie, încălzirea globală, ACTA, CETA, sectorul bancar, stabilizarea piețelor financiare și economice, conferința CITES, acordul UE-Canada privind PNR și altele. Cred că având experiența celor întâmplate în trecut, Uniunea și Canada vor reuși să rezolve multe din probleme. Aceste subiecte însă trebuie abordate cu tact și înțelegere, fără încrâncenare, privind numai spre viitor și ținând cont de interesele cetățenilor ambelor părți", a afirmat deputatul european.

"Ținând cont de faptul că avizul PE este necesar în vederea încheierii oricărui tratat internațional, acesta trebuie implicat și consultat încă din faza inițială privind orice proiect. Solicit pe această cale Comisiei Europene să asigure o comunicare eficientă cu PE în vederea obținerii unor rezultate sustenabile", a conchis el.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii