Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:12 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Buletin informativ - Garda de Coasta

ro

26 Oct, 2012 22:54 517 Marime text

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 2 infracţiuni astfel:

Aproximativ 28.500 de jucării susceptibile a fi contrafăcute confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra a două containere sosite din China în P.P.F. Constanţa Sud Agigea, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.

În containere au fost descoperite 28.444 jucării, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare aproximativă de 2.455.600 lei.

În data de 24.10.2012, în jurul orei 17.00, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea a fost efectuat un control fizic amănunţit asupra unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Ilfov.

În urma controlului au fost descoperite 15.388 articole reprezentând jucării pentru copii, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.

În data de 25.10.2012, în jurul orei 18.00, la aceeaşi rampă a mai fost controlat un container sosit din China cu destinaţia unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, fiind descoperite alte 13.056 bucăţi jucării pentru copii, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile descoperite în cele două containere, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, au fost evaluate la aproximativ 2.455.600 lei şi ridicate în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale pentru administratorii societăţilor comerciale în cauză, doi cetăţeni chinezi cu reşedinţa în Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998 republicată.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă

Agent principal de poliţie

Marius Ovidiu NICULESCU

Ti-a placut articolul?

Comentarii