Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT II - 29 iunie 2015

ro

29 Jun, 2015 16:33 930 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului COMĂNEANU CONSTANTIN, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar de poliţie în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, pentru infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Comăneanu Constantin, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar de poliţie, delegat să lucreze în cadrul DIICOT, a primit de la o persoană, în două rânduri, respectiv în zilele de 12.02.2015 şi 30.03.2015, suma totală 10.000 euro (de fiecare dată câte 5.000 euro), sumă ce reprezenta recompensa pentru ajutorul acordat unui om de afaceri, în sensul oferirii, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, de date şi informaţii dintr-un dosar penal aflat în instrumentarea D.I.I.C.O.T. care îl privea pe acesta din urmă şi în care ofiţerul de poliţie fusese delegat pentru a efectua acte de urmărire penală, fiind depistat în flagrant la data de 30.03.2015.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Prezentul dosar a fost disjuns din cauza în care, la data de 26 iunie 2015, au fost trimiși în judecată inculpații LUCINSCHI SERGIU și PRICOP RADU PETRU (vezi comunicat 1170 din 29 iunie 2015).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii