Justiție Constanța FOTO-VIDEO. Primele imagini cu executorul Vasile Deacu, vizat de procurorii DIICOT în dosarul "Fabrica de moșteniri"
Justiție Constanța: FOTO-VIDEO. Primele imagini cu executorul Vasile Deacu, vizat de procurorii DIICOT în dosarul
09 Jul, 2025 21:51
ZIUA de Constanta
743
Marime text



O amplă investigație a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și a procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța a dus la documentarea activității infracționale a 13 persoane, dintre care doi notari publici și un executor judecătoresc, implicate într-o rețea complexă de trafic de persoane, constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor.
Potrivit surselor noastre, printre personele vizate de procurori s-ar afla și executorul judecătoresc Deacu Vasile. În această seară de 09 iulie, în jurul orei 21.48, mandatul de 24 de ore expirându-i, executorul s-a retras la birou, asteptând decizia magistraților și revenind dacă va fi aplicată măsura arestului preventiv. Acesta nu a oferit declarații jurnaliștilor.
Judecătoarea care instrumentează cazul este Raluca Georgeta Ceaușu de la Curtea de Apel Constanța.A fost procuror la Parchetul Curții de Apel Constanța, purtător de cuvânt la PCA, iar de cinci ani este judecător la Curtea de Apel.
.jpg)
Oficial de la IPJ Constanța
Astfel, în perioada 2018 – iulie 2025, inițiatorul grupării de criminalitate organizată în calitate de lider, acționând fie individual, fie cu sprijinul unor persoane (administratori de condominii sau președinți ai unor asociații de proprietari), ar fi identificat persoane aflate în situații vulnerabile (vârste foarte înaintate și/sau sănătate precară), care dețineau în proprietate garsoniere sau apartamente, situate în municipiul Constanța.
Pentru fiecare caz în parte, ar fi fost conceput un circuit complex de operațiuni juridice, preponderent fictive, prin care s-ar fi urmărit și s-ar fi realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestor imobile de la persoanele îndreptățite (moștenitori legali) către membri ai grupării de criminalitate organizată.
Prin prisma calităților oficiale deținute, trei dintre persoanele cercetate ar fi conferit actelor juridice încheiate aparența de legalitate necesară pentru a le face opozabile atât părților implicate, cât și terților.
Această aparență ar fi îngreunat considerabil demersurile persoanelor interesate de a obține anularea actelor respective în cadrul procedurilor judiciare (în special contestații la executare), inițiate pentru recuperarea imobilelor de care fuseseră deposedate în mod fraudulos.
În scopul obținerii dreptului de proprietate asupra unor imobile, la instigarea liderului, notarii publici care făceau parte din gruparea de criminalitate organizată, fie ar fi falsificat acte autentice (procură specială, contract de împrumut), fie ar fi derulat proceduri de succesiune testamentară, pe baza unor testamente false.
Prin aceste demersuri, s-ar fi urmărit fie obținerea unui drept de creanță fictiv în favoarea unui membru al grupării (cu rol de persoană interpusă) și împotriva proprietarului de drept, care nu avea cunoștință despre existența unei astfel de obligații, fie transferul direct al dreptului de proprietate asupra imobilului către persoana interpusă, prin moștenire, cu nesocotirea existenței succesorilor legali.
O asemenea situație ar fi fost înregistrată și în cazul uneia dintre victimele traficate de către liderul grupului infracțional organizat, care ar fi fost deposedată de locuința sa, situată în municipiul Constanța.
În situația în care nu se obținea rezultatul dorit, gruparea de criminalitate organizată, prin intermediul unei alte persoane cercetate, executor judecătoresc, demara proceduri de executare silită pe baza unor titluri executorii despre care acesta cunoștea că sunt false (ex.: contracte de împrumut întocmite cu date nereale).
În acest mod, executorul judecătoresc și-ar fi încălcat în mod deliberat obligațiile profesionale, acționând cu rea-credință și contribuind la realizarea scopurilor ilicite ale grupării.
Ulterior, după ce persoanele cercetate deveneau proprietarii imobilelor, inclusiv prin mecanismul unor licitații organizate în cadrul executărilor silite, acestea ar fi fost vândute, unor cumpărători de bună-credință, ori succesiv între membrii grupului, pentru disimularea modului fraudulos de dobândire.
În același scop, anumiți membri ai grupării de criminalitate organizată și-ar fi pus la dispoziție conturile bancare în care ar fi fost transferate sumele de bani obținute din vânzarea imobilelor.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, 8 iulie, au fost descoperite și ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor 13 persoane (5 bărbați și 8 femei), două dintre acestea având calitatea de notar public și respectiv de executor judecătoresc, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor.
Astăzi, 9 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Constanța cu propunere de arestare preventivă a 16 persoane ( 3 dintre acestea sustrăgându-se de la urmărirea penală), pentru 30 de zile.
De asemenea, cu privire la una dintre persoanele cercetate cu funcția de notar public, aflată într-o stare avansată de boală, nu au fost dispuse măsuri preventive, urmând a se solicita o expertiză medico-legală.
Cercetările au beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În dosarul „Fabrica de moșteniri”Executorul judecătoresc Vasile Deacu împreună alte 12 persoane, în vizorul procurorilor DIICOT Constanța (FOTO-VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii