De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:40 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Muşcătura de ţânţar. Prevenţie şi remedii naturiste

ro

20 Sep, 2016 00:00 451 Marime text
Mușcătura de țânțar nu este identică la doi oameni. La persoanele care au un teren atopic alergic, mușcătura de țânțar lasă urme mari, în timp ce la persoanele care nu sunt foarte alergice poate să apară doar un semn mic. De asemenea, contează extrem de mult zona afectată şi modul în care organismul unei persoane răspunde la mușcătură.
 
De menţionat că foarte importantă este prevenția. Când mergi în parc, la pescuit sau în alte zone preferate de ţânţari, ideal ar fi să porţi pantaloni lungi, introduşi în şosete, mâneci lungi, pălărie.
„În primul rând, trebuie să prevină mușcătura. Se previne punând plase la geamuri, punând pastile de țânțari sau soluție. Dacă suntem în zonă deschisă, folosim spirale speciale, se dă cu spray, cu soluții speciale. Prevenție înseamnă și autoritățile să dea cu substanțe anti-țânțari. Dacă deja au fost mușcați, să folosească soluții care să scadă mâncărimea, pentru că dacă scarpini acea zonă, se irită și mai tare și în zona aceea se întinde și mai mult. Dacă o lași în pace, atunci zona nu se irită fiindcă nu stimulează circulația. Dacă scarpini, se adună și mai multe vase de sânge și mai multe celule și mâncărimea crește. Dacă se dă cu soluție mentolată sau alifie chinezească, atunci trec un pic mai repede. Dacă le mai și rupem cojița și suntem cu unghiile murdare, acolo se poate face suprainfecție”, a declarat, pentru Agerpres, Sandra Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei.
 
Printre remediile naturiste recomandate se numără Aloe Vera. Nu doar că ajută la ameliorarea senzaţiei de mâncărime, însă favorizează şi vindecarea rănii. În afară de faptul că îţi produce lacrimi, o felie proaspătă de ceapă poate ajuta în cazul unei muşcături de ţânţar. Totodată, mierea de albine are proprietăţi antimicrobiene, care ajută la prevenirea infecţiei. Se recomandată să fie folosită miere de albine naturală.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii