Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Eduard Zalle - Cum aș putea?

ro

31 Jul, 2015 00:00 2125 Marime text
În mintea mea se-ncaieră păunii
Și bat cu cozile întruna aer fad.
Când visele mi le vânează unii,
Cum aș putea de sus să nu mai cad?
 
Cum aș putea să am acum dorințe
Când, uite, port stindardul neiubirii
Și când în palme îmi cotrobăie ființe:
Mirese-n albul pur și-n negru, mirii?
 
În mintea mea clepsidra se încarcă
Cu firele nisipului bătut de vânt
Și care-mpinge către larg o barcă,
Vaporul ce mă duce în mormânt?
 
Și-n mintea mea se-nghesuie albastre
Priveliști ale unei mări necunoscute
Și triluri dulci, privighetori măiastre
ʾMi cântă. Dar cine să le-asculte?
 
Și-mi vine-o amăgire ca o boare
Ce umple vara câmpuri lungi cu maci,
Plutește-n aerul stătut o nepăsare,
Tu mă privești absentă. De ce taci?
 
Cum aș putea să mai deschid cuvântul
Când împrejurul meu zbiară nebunii,
Când firele nisipului le bate vântul
Și în clepsidra mea se-ncaieră păunii?
 
E-așa o amăgire – cântec de sirene –
Că-mi vine să mă-nchid în beciul firii
Și-n palme, mai târziu, pe la o vreme,
Să simt miresele adulmecându-și mirii!
 
În mintea mea se-ncaieră păunii
Și bat cu cozile de-a valma rai și iad,
Și când tu taci și urlă iar nebunii,
Cum aș putea din cer să nu mai cad?

Despre Eduard Zalle

Născut în anul 1961, în oraşul Giurgiu, Eduard Zalle, la vârsta de zece ani, s-a mutat, alături de mama sa, bunica şi fratele mai mic, în Constanţa, unde locuieşte şi în prezent. A absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 1980.
 
Pasionat de poezie de la o vârstă fragedă, Eduard Zalle, după ce i-a descoperit pe marii scriitori, s-a dedicat scrisului. În anul 2009, a debutat editorial cu volumul de versuri „Poezii din vremurile vechi (1977-1990). În decursul carierei, poeziile sale au fost publicate în diverse reviste, cum ar „Ecouri”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii