Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:10 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Procurorul Ștefan Crișu, în arest la domiciliu

ro

18 Jun, 2015 16:49 497 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu a inculpatului Crișu Ștefan, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de  trafic de influenţă, și în stare de libertate a inculpatului Nedelcu Remus,  în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus sesizarea Tribunalului București cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Butaru Zenu, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În cursul anului 2013, începând cu luna martie, inculpatul Crișu Ștefan, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a pretins iniţial, în mod direct, de la o persoană (denunțătoare în prezenta cauză) şi de la inculpatul Butaru Zenu un telefon mobil marca Samsung Galaxy, iar ulterior, inculpatul Crișu Ștefan a pretins de la martorul denunțător suma de 3.000 de euro şi a primit în mod indirect (prin intermediul aceleiași persoane) de la inculpatul Butaru Zenu un telefon mobil marca Samsung Galaxy model S3 (în valoare de 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenți din cadrul DIICOT ce aveau în instrumentare un dosar penal în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziții domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca Mercedes Tip CLS 350), în vederea restituirii acestuia.
            În contextul în care, în cursul anului 2013, nu i-au fost remiși cei 3.000 de euro, procurorul Crişu Ştefan, în mod repetat, direct şi indirect, prin intermediul inculpatului Nedelcu Remus, a solicitat persoanei denunțătoare să îi remită suma respectivă.

Banii urmau să fie încredinţaţi inculpatului Nedelcu Remus, în baza unei înţelegeri prealabile avute cu procurorul Crișu Ștefan, pentru ca ulterior să fie remişi acestuia din urmă de către același inculpat. Remiterea sumei pretinse , în această modalitate, nu a mai avut loc.
            Ulterior, în cursul lunii mai 2015 (în contextul în care, în cursul anului 2013, autoturismul respectiv fusese restituit), inculpatul Crişu Ştefan a solicitat persoanei denunțătoare, în contul „datoriei” de 3.000 de euro pretinse anterior, în condiţiile sus-expuse, un telefon mobil marca Samsung Galaxy  Model S6 – Edge (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) şi a acceptat să primească de la aceeaşi persoană, diferenţa valorică în echivalent bănesc (în cuantum de 2.000 de euro).
La data de 24.05.2015, procurorii DNA din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în timp ce inculpatul Crișu Ștefan a primit banii si telefonul sus menționat.
 
În prezența apărătorului ales, inculpatul Butaru Zenu a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea drepturilor:  de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
 
De asemenea, procurorii au propus, printre altele, și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Chiajna, județul Ilfov.
 
În cauză au fost luate măsuri asigurătorii.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii