Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:59 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Despăgubiri plătite de operatorul de distribuție a gazelor naturale dacă nu răspunde la timp sesizărilor

ro

26 Nov, 2015 17:25 434 Marime text
 
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț a anunțat că se discută, în Comitetul de reglementare de astăzi, aprobarea standardelor de performanță pentru activitatea de distribuție și de transport a gazelor naturale, respectiv a timpului de răspuns la reclamații și sesizări.
 
„În ședința de astăzi a Comitetului de reglementare am hotărât să aprobăm standarde de performanță pentru activitatea de distribuție a gazelor naturale și de transport a gazelor naturale astfel încât, dacă nu se răspunde unui solicitant la o sesizare, la o reclamație în termenul stabilit de către noi, însemnând 15 zile, 30 de zile sau 60 de zile, în funcție de solicitare, atunci operatorul de distribuție sau transport este obligat să plătească o compensație în bani solicitantului. Aceste compensații variază de la un nivel de 50 de lei, cu o suprataxare de 5 lei, pentru fiecare zi de întârziere, până la câteva mii de lei în cazul operatorului de transport”, a declarat Niculae Havrileț, prezent la cea de-a 25-a ediție a Conferințelor Focus Energetic, notează agerpres.ro.
 
Tot el a specificat faptul că în present sunt în medie 300.000 de reclamații și sesizări de la consumatorii casnici.
 
Tocmai acest motiv l-a făcut să solicite un standard de performanță obligatoriu de îndeplinit de operatorii de distribuție.
 
În același timp, președintele ANRE a transmis că are în vedere introducerea standardului și pentru operatorii din sectorul energiei electrice. 



Sursa foto: dcnews.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii