Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:37 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANRE a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 37,15 milioane de lei anul trecut

ro

05 Dec, 2023 19:13 867 Marime text
Foto: ANREAutoritatea Naţională de Reglementare în Energie a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 37,15 milioane de lei anul trecut, transmite un comunicat al instituției. 

Conform ANRE, conducerea ANRE împreună cu membrii Comitetului de reglementare au prezentat parlamentarilor din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului României “Raportul anual privind activitatea ANRE pentru anii 2021 și 2022”.

Pe parcursul celor doi ani, ca urmare a dinamicii constante a sectorului, activitatea de reglementare a ANRE s-a menținut la un nivel ridicat, în exercitarea atribuțiilor și competențelor statuate expres prin OUG nr. 33/2007, fiind adoptate numeroase acte normative aplicabile piețelor de energie electrică, energie termică și gaze naturale. Totodată, în baza prerogativelor prevăzute de lege, ANRE a emis și acte administrative cu caracter individual, care vizează emiterea/modificarea/retragerea de licențe, autorizații și atestate, aprobarea prețurilor și tarifelor aplicabile de operatorii economici, aplicarea schemei de sprijin de tip bonus și a sistemului de promovare prin certificate verzi.

“Dialogul constant reprezintă un element cheie în identificarea celor mai potrivite răspunsuri la provocările viitorului, iar la nivelul ANRE urmărim să îmbunătățim continuu activitatea de reglementare. Ne dorim să utilizăm la maximum resursele de care dispunem, atât pentru a dezvolta un cadru modern de reglementare, dar mai ales ca acesta să fie unul unitar și simplu de aplicat pentru toți participanții la piață sectorului energiei electrice, energiei termice și al gazelor naturale”,  a declarat președintele ANRE.


Printre altele, reprezentanții ANRE au prezentat programul anual de control, pentru anul 2022, în care au fost efectuate în total un număr de 1009 acțiuni de control și 295 acțiuni de control de tip inspecție. În afara acțiunilor de control de tip inspecție, au fost efectuate suplimentar: 225 acțiuni de control de tip verificare și 489 de acțiuni de control de tip supraveghere. Prin procesele–verbale de constatare şi sancționare a contravențiilor au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 37.153.683,81 lei.

„ Activitatea mea a fost întotdeauna bazată pe transparență și dialog. Este un gest de normalitate ca fiecare conducător de instituție să își asume activitatea pe care o desfășoară, dar mai ales rezultatele acesteia. Deși, astăzi, în Parlamentul României am prezentat rapoartele de activitate pentru anul 2021, respectiv 2022, am încercat să răspund tuturor întrebărilor pentru că mă bazez pe niște principii nenegociabile: transparența și asumarea. Consider că dialogul între reprezentanții instituțiilor din România, presa de profil și toți actorii implicați în domeniu este unul constructiv, benefic și chiar generator de soluții. Vă asigur că ANRE va continua participarea la procesul decizional european, la consolidarea unei piețe comune de energie și implementarea strategiei uniunii energetice care să garanteze, din punctul de vedere al reglementatorului, o energie accesibilă, suportabilă  și competitivă, în condițiile unui mediu internațional din ce în ce mai dificil, marcat de evenimente imprevizibile”, a mai declarat George Niculescu.

Citește și: 

Anunțul important pentru electricieni al ANRE! Se deschid înscrierile pentru sesiunea de autorizare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii