Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controale inopinate, pe timpul nopţii, în staţiunea Mamaia. Detalii

ro

05 Jul, 2016 16:21 1776 Marime text
În cursul acestui weekend, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al judeţului Constanţa au continuat activitățile de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la obiectivele de alimentaţie publică cu aflux mare de public pe timpul nopţii (cluburi, baruri, discoteci)

Astfel, personalul specializat a desfășurat şapte controale tematice inopinate de prevenire a situaţiilor de urgenţă (verificările au fost efectuate pe timpul nopţii în staţiunea Mamaia), în urma cărora au fost aplicate 24 de  sancțiuni contravenționale (17 avertismente și şapte amenzi), în cuantum de 8500 lei.

„Pe lângă identificarea și înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiștii noștri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceștia să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor și au desfășurat exerciții de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă”, conform unui comunicat remis ZIUA de Constanţa.

Totodată, în timpul controalelor, potrivit prevederile art. 105 din Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin OMAI nr. 163/2007 au fost prelucrate  următoarele:

„Art.105
  • (1) Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă.
  • (2) Pentru durate scurte, stabilite precis, se admite folosirea flăcării în situaţiile menţionate la alin. (1), cu condiţia asigurării condiţiilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiului, după cum urmează:
  • a) evitarea amplasării în apropierea sau contactul cu materiale combustibile: decoruri, costume, haine, perdele etc.;
  • b) folosirea unor suporturi incombustibile;
  • c) prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greşită etc.;
  • d) stingerea obligatorie a flăcărilor la terminarea evenimentului;
  • e) nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea şi intervenţia în caz de incendiu;
  • f) asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor;
  • g) anunţarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar sau privat, pentru situaţii de urgenţă, a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.”
Imaginea are scop ilustrativ.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii