Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Cultural Turc Constanţa anunţă începerea cursurilor de limba turcă

ro

18 Aug, 2014 12:59 2948 Marime text
Centrul Cultural Turc Constanța anunță începerea cursurilor de limba turcă. Acesta va fi format din module a câte 72 de ore, iar cursurile vor putea fi susţinute, seara, în zilele lucrătoare sau la sfârşit de săptămână. Un modul poate fi parcurs în 12 săptămâni prin susţinerea , de două ori pe săptămână, a cursuri cu un total de şase ore.  
 
De asemenea, Centrul Cultural Turc Constanța organizează şi cursuri de arte cum ar fi cursuri de pictură pe apă (ebru), de fotografie artistică, de vioară și atelier de creație pentru copii. Începând din octombrie a.c. se vor organiza și cursuri de gătit mâncăruri turcești. La aceste cursuri, se predau atât noţiuni teoretice, dar se poate face practică şi se pot însuşi elementele mai profunde sub îndrumarea specialiştilor.
 
Înscrierile pentru cursurile de limba turcă se fac până la data de 15 septembrie 2014, iar pentru cursurile de arte şi cursurile de gătit mâncăruri turceşti se fac până la data de 30 septembrie 2014.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii