|
Cea de-a III-a ediţie a Şcolii Române de
Dezvoltare s-a încheiat astăzi, 27 iunie, la Covasna. Ediţia din acest
an a
fost organizată de Ministerul Afacerilor
Externe în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale
pentru Dezvoltare
din România (FOND) şi a avut ca obiectiv prezentarea şi dezbaterea
Obiectivelor
de Dezvoltare ale Mileniului din perspectiva contribuţiei noilor
donatori, în
contextul organizării Summit-ului ONU privind Obiectivele de Dezvoltare
ale
Mileniului din septembrie 2010.
În cadrul sesiunilor de lucru şi a
workshopurilor ediţiei din acest an au fost dezbătute modalităţi de
consolidare
a colaborării dintre instituţiile de stat, sectorul non-guvernamental şi
mediul
privat în susţinerea şi dezvoltarea politicilor ODA, posibilele avantaje
competitive ale României în calitatea sa de stat donator, noile evoluţii
ale
politicilor de dezvoltare după Tratatul de la Lisabona, eficacitatea
politicilor ODA sau necesitatea şi mijloacele de creştere a implicării
şi a conştientizării
faţă de acest domeniu. Lectorii au fost experţi din statele cu
experienţă în
domeniul asistenţei pentru dezvoltare, din statele beneficiare - precum
Republica Moldova, reprezentanţi ai Comisiei Europene, membri ai
organizaţiilor
internaţionale şi ai societăţii civile.
La eveniment au participat actori
relevanţi în domeniul cooperării pentru dezvoltare - reprezentanţi ai
ministerelor de linie din România, ai
noilor state membre UE, ai guvernelor statelor partenere, ai
organizaţiilor non-guvernamentale
şi ai sectorului privat, atât din ţară, cât şi din statele prioritare
pentru
politica de cooperare pentru dezvoltare a României, precum şi
reprezentanţi ai
mediului academic şi ai mass-media naţionale.
Informaţii suplimentare:
Deschiderea oficială a ediţiei din acest an a
avut loc joi, 24 iunie, la Bucureşti, eveniment la care au participat
ministrul
Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, alături de Comisarul European
pentru
Dezvoltare, Andris Piebalgs.
Şcoala Română de Dezvoltare reprezintă un
forum de dezbateri şi schimb de experienţe, având ca obiectiv
consolidarea
cunoştinţelor şi a capacităţii naţionale în domeniul cooperării pentru
dezvoltare. Este un eveniment anual, finanţat din
bugetul de asistenţă pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor
Externe.
Pentru mai multe informaţii privind asistenţa pentru
dezvoltare puteţi accesa link-ul: www.aod.ro
|