Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:11 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Monografia comunei Valu lui Traian. Cum trăiau românii într-un ambient religios turco-tătar. „Nunţile turco-tătare au mai împrumutat de la cele româneşti «naşul» (vekil baba) şi «naşa» (vekil ana)“

ro

23 Oct, 2018 00:00 1465 Marime text
Monografia comunei Valu lui Traian a lui Ştefan Păunescu abordează numeroase aspecte din istoria acestei localităţi, unele dintre evocările care atrag atenţia fiind legate de activităţile ce au în prim-plan religia.
 
În localitate locuiau mulţi turco-tătari, aşadar, zona era multietnică şi multiculturală. Unicitatea acestei monografii este dată chiar de elementele de multiculturalitate, de prezentarea modului prin care românii şi turco-tătarii învăţau să se accepte reciproc, să se înţeleagă, să coabiteze şi să înveţe unii de la alţii.
 
Localitatea Valu lui Traian a fost construită pe etape, pe fondul venirii turcilor, a tătarilor, a nemţilor, a românilor, însă interesant este faptul că toţi aparţineau unei alte religii, iar cei care au venit în număr mai mare şi-au construit şi lăcaşuri de cult. Primele au fost geamiile şi mai târziu au fost construite biserici pentru coloniştii români creştini ortodocşi. Conform unui studiu, Valu lui Traian era cea mai mare localitate rurală cu populaţie musulmană din judeţul Constanţa.
 
„La musulmanii din Valu lui Traian, obiceiurile erau legate de viaţa omului, naşterea, nunta şi moartea aproape că au rămas cele tradiţionale, cu o singură excepţie: a apărut «Masa mare». Această ceremonie a intrat în componenţa nunţilor tătăreşti, în ultima noaste a nunţii. Ceremonia a fost împrumutată de la români şi continuă şi în zilele noastre. Nunţile turco-tătare au mai împrumutat de la cele româneşti «naşul» (vekil baba) şi «naşa» (vekil ana)”. „Consider că familiile şi şcoala, mai ales că acum se predă şi religia în şcoli, trebuie să conlucreze pentru a reînvia datinile străbune”.
 
În ceea ce priveşte ceremoniile religioase la ortodocşi, acestea au fost respectate în mare parte, fără a avea modificări majore. Tinerii erau cei care, surprinzător sau nu, erau tot mai legaţi de biserică, de viaţa monahală, de slujbe, de tot ce ţinea de religie. Însă au existat şi excepţii, astfel că aceşti tineri luau câteodată în derâdere sărbătorile religioase tradiţionale cum sunt Crăciunul, Anul Nou sau Boboteaza şi profitau de pe urma aceasta doar în scopuri materiale, fără să se gândească la comunitate, la însemnătatea acestor sărbători pentru cei din jurul lor.
 
„În localitate mai există şi câteva culte religioase, nesemnificativ numeric, cel mai numeros fiind cultul «Adventist de ziua a şaptea»”. În anul 1924 s-a dorit construirea bisericii ortodoxe din Valea Seacă, iar contribuţia cea mai mare a avut-o o familie din Basarabi. Astfel, la acel moment existau două geamii şi doar un sigur viitor lăcaş de cult ortodox, care de fapt nu a mai fost construit din cauza unor conflicte de interese.
 
„După anul 1990, a fost posibil să se proiecteze şi să înceapă construcţiile unor adevărate lăcaşuri de cult atât pentru musulmani, cât şi pentru ortodocşi. În anul 1992 începe construcţia geamiei, din banii enoriaşilor şi din donaţii cum ar fi cele ale consăteanului nostru Curti Seiran, patronul morii de peste drum. Construcţia a fot dată în folosinţă şi este cea mai mare geamie rurală din Dobrogea”, arată autorul în monografia dedicată localităţii Valu lui Traian.

Imaginile care ilustrează articolul fac parte din monografia comunei Valu lui Traian, ce poate fi citită accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Citește și: 
 
#citeşteDobrogea Monografia comunei Valu lui Traian. „Brigăzile artistice de agitaţie“, o gură de aer din altă lume. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ali Ibraim 23 Oct, 2018 18:37 Ași ruga autorul să precizeze sursa „studiilor tridimensionale” și apoi să facă afirmații publice cum că „Valu lui Traian era cea mai mare localitate cu populație musulman din județul Constanța”. Ei bine, Val lui Traian a fost un cătun cu un rând de case de o parte și de alta a drumului ce lega Constanța de estul Dobrogei. Popularea semnificativă cătunului Valul lui Traian a luat amploare pe vremea lui Ghe. Gheorghiu Dej și a continuat perpetuu cu nevoia de „modernism” a țăranului, care și-a abandonat satul natal mutându-se cât mai aproape de municipii sau în cazul nostru, de orașul reședință de județ. Pentru mai multă credibilitate, vă enumer doar câteva cătune populate de turci și tătari ce în negura timpului au fost abandonate definitiv, sau în proporție covârșitoare de aceste etnii: Curcani, Pelinu, Tătaru, Periș, Măgura, Făurei, Ion Corvin, Rariștea, Tudor Vladimirescu, Dobromir de Vale și de Deal, e.t.c. De departe, cătunul Fântâna Mare (Bașpînar), a fost „capitala” turcilor din România.., în acest sens și nu numai, vă propun să mai scormoniți în acele „studii” și cu siguranță veți găsi perioade când părinții din Cobadin și nu numai își trimiteau copii la școală (clasele 5-8), în cătunul mai sus menționat. Sper să reveniți cu un articol prin care să informați corect cititorii.., a, eram să uit: comunitatea tătară a preluat tradiția și cultura de la comunitatea turcă și nu invers.., Tot ce ține de tradiția tătărească se rezumă la carnea macerată sub șeaua calului, concursul de călărit, de tras cu arcul și luptele tătărești. În acest sens, dacă veți găsi un preparat culinară pur tătăresc (fără iz de manea – a se citi „ciordit” din folclorul turcesc).., contactați-mă și vă voi pune la dispoziție rețeta preparatelor autentice.., remanelizate în timp de tătarii dobrogeni, cum ar fi: șuberek, geantâk, kobete, tatar așî, etc.