Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:58 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea „Iasca, o ciupercă în formă de copită care creşte pe copaci, poate fi folosită la aprins focul“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)

ro

27 Oct, 2018 00:00 1107 Marime text
Prin Monografia comunei Valu lui Traian, Ştefan Păunescu, un om de bază al comunităţii, a dorit să prezinte adevăruri şi detalii mai puţin ştiute despre această localitate.
 

 
Pe lângă aspectele ce ţin de aşezarea localităţii, de istoria sa, de economie, de activităţile culturale atât de diferite, fostul primar a ales să abordeze în paginile acestei cărţi şi subiectul referitor la stilul de viaţă al locuitorilor, casele în care locuiau alături de familiile lor, dar şi portul popular al acestora.
 
Casele în care locuiau cei din Valu lui Traian se pare că erau diferite de cele din alte zone. Datorită mediului multietnic turcesc şi tătar,  ele aveau o arhitectură specifică zonelor de provenienţă ale acestor locuitori.
„Casele construite de tătari erau scunde, cu ferestre mici şi în general aveau două camere. Iniţial, nu au respectat un aliniament anume şi nu erau delimitate curţile fapt ce a condus apoi la crearea unor drumuri întortochiate. După delimitarea drumurilor tătarii şi-au construit, pe latura dinspre drum, garduri din piatră de înălţimea unui om”, precizează Ştefan Păunescu, la pagina 34.
 
Mai aflăm din monografie faptul că locuinţele românilor şi-au construit case tip „vagon”. Aceste spaţii de locuit erau dispuse liniar şi aveau acces pe una dintre laturile lungi ale clădirii, iar intrarea se făcea prin tindă, de unde se despărţeau două camere. Prispa era ca o terasă îngustă şi înaltă de-a lungul peretelui din faţa casei, lipită cu pământul.
 
„Temeliile caselor, la ambele categorii, erau executate din piatră extrasă din dealurile Hasancea şi Omurcea. Zidurile se executau din «ceamur» (cocoloaşe mari din pământ galben frământat cu apă, paie mărunţite şi pleavă) sau din «chirpici»”.
 
Diferit faţă de alte zone ale ţării şi alte case este faptul că în Valu lui Traian, locuinţele mai aveau anexat şi o „polată” acolo unde gospodinele preparau mâncare. Aceasta  cameră mai avea şi un horn în forma unui triunchi de piramidă.
 
Beciul este din nou, ceva inedit, pentru zilele noastre, dar şi bucătăriile de vară, porumbarul, coţelele pentru animale, dar şi fântânile.
 
„Treptat, începând cu anii 1960, arhitectura caselor se modifică (dispar prispele şi polatele) apar băile şi grupările sanitare în interiorul locuinţei. Începând cu anul 1968, se impun, cu pregădere la şoseaua naţională, construcţia caselor P+1 (parter şi un etaj) ajungându-se până în zilele noastre la construcţia de adevăratele vile care au schimbat substanţial aspectul comunei”.
 
O parte deosebit de interesantă a comunei Valu lui Traian este portul popular. Acest port la români a fost cel al modelului ţărănesc din zonele de baştină (Munteania şi Oltenia).
 
„Bărbaţii purtau pantaloni şi haine din dimie ţesută în casă. Aveau cămăşi lungi şi indispensabili ţesute din in sau bumbac. Bătrânii purtau brâu iar tinerii curelele de piele. Bărbaţii fumători purtau la brâu o punguliţă din pânză sau piele în care puneau tutunul, foiţa, iasca, amnarul şi cremenea”.
 
„Femeile purtau cămăşi albe, lungi din in sau bumbac lucrate în casă. Iarna purtau flanele şi pieptare din blană de miel iar pe umeri şaluri groase de lână. Vara umblau în picioarele goale şi iarna încălţau ciorapi groşi de lână, înalţi până peste genunchi şi susţinuţi de jartele. Încălţau apoi opinci şi mai târziu galoşi din cauciuc”.
 
Trei detalii interesante din monografia Valu lui Traian a lui Ştefan Păunescu sunt explicarea câtorva termeni folosiţi în zonă cum sunt „iască”, „amnar” şi „cremene”.
 
„Iasca (Esca), este o ciupercă în formă de copită care creşte pe copaci şi care poate fi folosită la aprins focul. Se aprinde uşor de la câteva scântei produse de cremene.
 
Amnarul este o bucată de oţel cu care se scot, prin lovire, scântei din cremene.
 
Cremene sau o piatră tare care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu amnarul”.
  
 
Monografia comunei Valu lui Traian poate fi citită accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii