Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:40 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Monografia comunei Valu lui Traian. „Brigăzile artistice de agitaţie“, o gură de aer din altă lume. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

20 Oct, 2018 00:00 558 Marime text
Aşa cum este deja cunoscut pentru publicul interesat, monografia comunei Valu lui Traian scrisă de Ştefan Păunescu a avut scopul de a cuprinde toate părţile nespuse până la acel moment despre această localitate.
 
Astfel, lucrarea tratează diferite subiecte, de la aşezarea localităţii, la istoria populării şi dezvoltării comunei, la modalităţile prin care trăiau locuitorii, la economie, dar se axează şi pe aspecte mai sensibile precum nivelul de trai şi relaţiile interumane, până la activităţile culturale desfăşurate în trecut în comuna Valu lui Traian.
Deşi este lesne de imaginat faptul că la sat activităţile culturale sunt diferite de cele din oraşele mari, totuşi, de-a lungul timpului, şi în comuna Valu lui Traian au fost organizate activităţi culturale menite să satisfacă nevoile de cunoştinţe şi chiar şi pe cele de petrecere a timpului liber ale locuitorilor.
 
S-a creat o instituţie necesară pentru aceste activităţi, denumită cămin cultural. Deoarece la acea vreme nu existau televiziune şi nici mediatizare a vreunui eveniment pe căile care astăzi sunt atât de folosite, tinerii nu aveau multe opțiuni, aşa că, de multe ori, singura lor preocupare, exceptând şcoala, era plimbarea de seară. Televiziunea şi-a făcut simţită prezenţa timid în vieţile celor de la sat, însă doar cu „program scurt”.
 
O „durere“ a primarului a fost, la început, lipsa unei biblioteci - nu exista nici măcar una particulară, iar de una școlară nici nu se punea problema. Însă, după anul 1940, şi viaţa culturală din Valu lui Traian a început să înflorească, prin cele două cămine culturale unde sătenii veneau regulat, participând la şezătorile care se organizau aici.
 
Războiul a influenţat enorm aceste mici întreprinderi cu caracter cultural, dar, după înfiinţarea CAP-urilor, acestea erau obligate să construiască sedii pentru căminele culturale.
 
„La Valea Seacă, sediul căminului cultural s-a construit în anul 1955, însă la Valu lui Traian, lucrările finale (tavan şi scenă) s-au încheiat abia în anul 1965. Până atunci, căminul cultural a funcţionat la Moraru, mai mult ca cinematograf. Biblioteca comunală a funcţionat din anul 1956 în fosta şcoală tătară - bibliotecara Secufe - până în anul 1965, când s-a mutat în căminul cultural. În acelaşi timp, se organizaseră «biblioteci de casă». Ce erau acestea? Se stabileau câteva familii cu mai multă ştiinţă de carte, răspândite în ambele sate, care luau cam la două săptămâni 15-20 de volume de la biblioteca comunală, apoi, un membru al familiei le împrumuta vecinilor să le citească şi apoi le recupera pentru a le împrumuta altor vecini”.
 
În anul 1975, lumea şi activitatea artistică a comunei începea uşor-uşor să îşi facă loc printre cei din Valu lui Traian, iar din acel moment până la crearea unei formaţii de dansuri populare şi a unor formaţii de instrumentişti a fost doar un pas.
 
„Prin anul 1975, un tânăr din localitate, ştiind că vânez artişti, mă invită la restaurantul comunei să îmi arate o minune. Mă duc acolo, găsesc tânărul George Grecu, care demonstra celor din restaurant cum se joacă ardeleneşte. După ce a terminat reprezentaţia, l-am invitat la o bere şi aflu că e muncitor sezonier la staţiunea pomicolă, dar că a fost dansator la renumitul ansamblu «Junii Sibiului». Din acel moment, ne-am împrietenit şi a acceptat să mă ajute la crearea unei formaţii de dansuri populare mai bună decât cea care există”.
 
Turco-tătarii din Valu lui Traian au contribuit şi ei la această activitate culturală şi artistică a comunei printr-o formaţia care să le arate consătenilor datinile şi obiceiurile etniei.
 
„În timp ce formaţiile de dansuri populare româneşti ale căminului cultural făceau deliciul publicului local, tinerii de etnie tătară iau iniţiativa de a înfiinţa o formaţie care să facă cunoscute publicului datini şi obiceiuri specifice acestei etnii. Nu am stat mult pe gânduri şi, cu sprijinul familiei profesor Memedemin Iasar şi Elena, le-am îndeplinit dorinţa îndreptăţită. Această formaţie, în scurt timp, a fost capabilă să se prezinte publicului din Valu lui Traian cu dansuri turco-tătare de mare fineţe. Frumuseţea tinerilor componenţi şi a costumelor lor a încântat la fiecare spectacol ochii spectatorilor din comună, dar şi ai celor din alte localităţi în care au prezentat, împreună cu celelalte formaţii, programe artistice de mare valoare”.
 
„Brigăzile artistice de agitaţie” au apărut şi ele în comună, ca o gură de aer din altă lume. „Grupurile satirice, care atunci se numeau «brigăzi artistice de agitaţie», instruite de mine sau de talentatul Mihai Gheorghe amândoi fiind şi autorii textelor, au întregit marea familie a artiştilor amatori de pe lângă căminul cultural Valu lui Traian”.
 
„Conţinutul textelor interpretate de către aceşti tineri reprezenta o critică dură la adresa activităţii organelor lucru care era pe placul locuitorilor”.
 
Chiar dacă este greu de crezut că într-o comună cum e Valu lui Traian să existe şi un cineclub, totuşi, am avut surpriza plăcută să citesc că există.
 
„Cineclubul este o instituţie care produce filme de amatori. Spre deosebire de prezent, când oricine poate manipula o cameră video şi după ce «a filmat» ce a dorit poate viziona imediat imaginile reținute de cameră, în vremea la care mă refer procedeul era mult mai complicat”.
 
„Filmele realizate de cineclubul nostru se prezentau publicului, în fiecare seară ca «jurnale» de 5-10 minute înaintea filmelor artistice programate la cinematograful local. Tematica acestor filme era orientată mai ales spre neregulile ce se petreceau în activitatea economico-sociale a comunei dar ele reflectau şi momente importante din viaţa şi activitatea locuitorilor”.
 
Monografia comunei Valu lui Traian poate fi citită accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii