Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:32 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Amza Pellea, despre „puterea specifică a teatrului“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

ro

08 Jan, 2019 00:00 420 Marime text

Organ al Ministerului Culturii și Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România, revista „Teatrul” a însumat o impresionantă colecție de cronici, interviuri, eseuri, biografii și studii de specialitate, în cei 33 de ani de existență. Primul număr, apărut în anul 1956, găzduia semnăturile unor titani ai literaturii române, precum Camil Petrescu, Tudor Vianu, Lucia Sturdza Bulandra, Horia Lovinescu, Valentin Silvestru ș.a.



În „Cuvânt de început” la primul număr, din aprilie 1956, redacția amintește de „Gazeta Teatrului Național”, apărută cu mai bine de un secol în urmă, în 1835, una din primele strădanii spre întemeierea unei publicații teatrale permanente, care și-a suspendat apariția după câteva numere, prevestind prin dispariția ei și destrămarea societății Filarmonica, inițiatoarea și organizatoarea primei școli de artă teatrală și dramatică în țara românească.
 
Apoi, făcea referire, obligatorie în epocă, la Documentele Congresului al II-lea al PMR, care au subliniat sarcinile luptei împotriva tendinței de a simplifica realitatea, împotriva schematismului și a nivelării în materie de creație, a încadrării ei mecanice în tipare scolastice.
 
Am reținut din Cuvântul de început obiectivele revistei: „Tradițiile teatrului nostru trebuie, în primul rând, înțelese, valorificate. În acest scop, «Teatrul» își ia sarcina să publice statornic memorii, scrisori, documente arhivistice, studii și articole cu caracter istoric, toate destinate să aducă o contribuție modestă la însușirea moștenirii noastre teatrale, ca și la cunoașterea și adâncirea celei universale, până azi prea puțin puse la îndemâna marelui public.
«Teatrul» va manifesta tot interesul și față de fenomenul teatral de peste hotare”.
 
Printr-o fericită întâmplare, cu prilejul evenimentului organizat anul trecut de cotidianul ZIUA de Constanța dedicat comunității teatrale constănțene, teatrologul Anaid Tavitian dona 125 de numere ale revistei „Teatrul”, începând cu anul 1976. În urma digitalizării acestora, cititorii au șansa de a răsfoi virtual aceste zeci de reviste în al căror cuprins pot descoperi generațiile de aur ale teatrului românesc.
 
Nu mai departe, în numărul 2 din anul 1976, pe care îl puteți deschide AICI, puteți lectura un interviu colectiv pe tema „Personajul dramatic în piesa românească actuală”, avându-i ca interlocutori pe Toma Caragiu, Cornel Dumitraș, Dumitru Furdui, Dorina Lazăr, Ion Marinescu, Amza Pellea, Magda Popovici și Mihai Stan.
 
Pentru a vă incita la lectură, vă oferim două fragmente din răspunsurile oferite de Amza Pellea. „Greșim atunci cînd nu-l considerăm pe spectator în stare să sesizeze singur subtextul și insistăm cu fraze clare, explicînd totul; asta îl îndepărtează de teatru. Sînt idei care se pot formula ca atare într-un articol, într-o ședință, dar nu la teatru. De exemplu, vreau să-l conving pe spectatorul tînăr că dragostea e unul din cele mai importante lucruri în viață; dar, în loc să-i arăt doi oameni care se iubesc și greșesc sau se realizează - și el să ajungă la propriile lui concluzii, mă opresc să-i țin niște teorii despre dragoste, pe care le știe și el; bineînțeles că astfel nu reușesc să-l tulbur. Ne tăiem singuri craca de sub picioare: capacitatea de a crea acea tulburare afectivă colectivă este puterea specifică a teatrului; din ea crește apoi nevoia de a reflecta și de a se sensibiliza a spectatorului. Or, această forță riscă să scadă, dacă spectacolele oferă gînduri și idei ca atare, gata formulate, și nu posibilități de a crea emoție”.
 
„Paradoxul e numai aparent. Spectatorul se lasă condiționat, pînă la un punct se și autocondiționează, pentru a obține acel ceva pe care-l caută la un moment dat. Există binecunoscuta foame de comedie: sîntem o nație veselă, avem nevoie să rîdem, oamenii muncesc mult, deci piesa care le oferă destinderea așteptată are de la început un punct în plus, un avans la „priză". La noi în teatru se joacă cu mare succes (succes care mă întristează !) o comedie cam vulgară cu un orizont foarte limitat. Înseamnă asta că spectatorii atîta vor? Nu e adevărat, în clipa în care vis-a-vis ar apărea o comedie valoroasă, dincolo n-ar mai veni nimeni. Dar dacă nu e... La revistă se poate vedea cel mai trist dintre spectacole: în sală; dacă aș face un film, aș filma spectatorii de la revistă: au pe buze un zîmbet sleit, adus de-acasă, doar-doar vor avea de ce să-l lege... Am făcut o experiență cu „Nea Mărin" al meu; nu e eroul unei piese, totuși e un personaj popular care poate servi drept test. Am apărut pe scenă, m-am uitat în sală, mi-am dat căciula pe ceafă și n-am zis nimic: spectatorii au izbucnit în hohote de rîs. Nevoia de a rîde e în om – vorba e, de ce anume îl facem să rîdă”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii