Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Va urca pe locul nouă în lume Simona Halep a realizat în Qatar victoria carierei

ro

17 Feb, 2014 00:00 1342 Marime text
Evoluție de senzație pentru jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep, care a câștigat aseară turneul de la Doha, învingând-o în finală cu 6-2, 6-3 pe germanca Angelique Kerber (cap de serie numărul 6), după o oră și șase minute de joc. Prin acest succes, Simona, care a fost a șaptea favorită la turneu, ajunge la al șaptelea trofeu din carieră, după cele șase de anul trecut. Întrecerea din Qatar se înscrie în categoria Premier 5, fiind cea mai valoroasă câștigată de Simona până acum. Succesul i-a adus constănțencei 441.000 de dolari și 900 de puncte WTA, dar și urcarea o poziție în clasamentul mondial, sportiva de 22 de ani ajungând pe locul nouă în ierarhie. „La începutul turneului, nu credeam că voi câștiga, cu atât mai mult cu cât veneam după o altă suprafață, jucasem în Cupa Federației. Este cea mai mare victorie a mea de până acum. Am jucat cu plăcere și m-am bucurat de tenis. Am căpătat o și mai mare încredere în mine acum. Am avut o săptămână extraordinară”, a declarat Simona Halep.

Tecău a ratat trofeul la Rotterdam

Ieri a disputat o finală și constănțeanul Horia Tecău, cel care, alături de Jean-Julien Rojer (Olanda), s-a duelat cu dublul francez Michael Llodra / Nicolas Mahut în ultimul act de la Rotterdam. Tecău și colegul său au pierdut însă cu 2-6, 6-7, meciul durând o oră şi 19 minute. Pentru calificarea în finală, Tecău și Rojer au primit 44.090 de euro şi 300 de puncte ATP.

Sursa foto: Facebook
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii