Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:20 14 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă achiziţie a FC Farul Constanța. Aurel Pirciu „Îmi doresc mult să promovăm în prima ligă“

ro

11 Jul, 2020 21:49 2445 Marime text
  • Mijlocașul Aurel Pirciu este noul jucător al clubului nostru și va face parte din lotul alb-albaștrilor pentru următorul sezon al Ligii a 2-a.
În vârstă de 18 ani, jucătorul de picior stâng, care poate evolua atât ca mijlocaș de bandă dreapta, cât și în spatele atacantului, vine de la FCSB și a jucat la seniori pentru echipa secundă a clubului bucureștean, în Liga a 3-a, scrie fcviitorul.ro.

“Este un test important, trebuie să-mi ajut echipa, dar în același timp să joc bine și pentru mine, pentru că-mi doresc să ajung sus. Este o șansă foarte mare, sper să am ocazia să debutez cât mai curând în liga secundă în tricoul alb-albastru al FC Farul, o echipă de tradiție, care se luptă la promovare. O să fie un sezon greu, dar în același timp frumos, pentru că sunt și alte echipe cu tradiție în liga secundă și vor fi numeroase meciuri cu mulți spectatori în tribune. Îmi doresc mult să promovăm în prima ligă”, a spus Pirciu.

Sursa foto: fcviitorul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii