Luni, inspecţie de omologare a stadionului: SSC Farul susţine astăzi la Constanţa amicalul cu Dacia Unirea Brăila
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:58 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luni, inspecţie de omologare a stadionului SSC Farul susţine astăzi la Constanţa amicalul cu Dacia Unirea Brăila

ro

28 Jul, 2018 00:00 1910 Marime text
Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, nou promovată în Liga a 2-a, dispută astăzi al patrulea meci amical al pregătirii de vară, întâlnind, de la ora 11.30, pe stadionul „Farul“, Dacia Unirea Brăila, colegă de serie în cel de-al doilea eşalon al fotbalului românesc.
 
„Cum, cel puţin momentan, palmaresul FC Farul are un alt proprietar, nu vom invoca amintirile triste sau frumoase de la meciurile cu Dacia Unirea Brăila. Nu vom spune nici că ultimul meci din istoria FC Farul a fost un 2-2, tot cu Brăila, jucat pe 28 mai 2016, la Constanţa. Până vom avea din nou dreptul de proprietate asupra amintirilor noastre, vom spune doar că vă aşteptăm la cel mai important meci amical al echipei suporterilor farişti din cadrul pregătirii de vară. Ne vedem la stadion! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, este mesajul de pe pagina de Facebook a SSC Farul.
 
În celelalte trei amicale de până acum din această vară, toate câştigate, formaţia fanilor a înregistrat rezultatele: 5-1 cu ACS Performer (juniori), 8-0 cu Sparta Techirghiol (Liga a 4-a) şi 13-1 cu Farul Tuzla (Liga a 4-a). În campionat, SSC Farul şi Dacia Unirea Brăila se vor întâlni în tur în etapa a 18-a, pe 24 noiembrie a.c., pe terenul echipei constănţene.
 
Ieri, Ciprian Marica, cel care deţine brandul FC Farul, a precizat că s-a trimis notificare pentru ca SSC Farul să nu mai folosească numele „Farul“. Ieri după-amiază, cei de la SSC Farul au spus că încă nu au primit nimic oficial în acest sens, dar că această decizie va fi contestată în instanţă. Luni, 30 iulie, la stadionul Farul se va derula, de la ora 11.00, inspecţia pentru omologarea arenei în vederea meciurilor din Liga a 2-a, campionatul începând pe 4 august.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
UPDATE Ciprian Marica - „S-a trimis notificare pentru ca SSC Farul Constanţa să nu mai folosească numele «Farul»“

Imagini de la eveniment SSC Farul Constanța a câştigat cu 13-1 meciul amical cu Farul Tuzla (galerie foto+video)

SSC Farul Constanţa, victorie zdrobitoare în meciul cu Sparta Techirghiol

Imagini de la eveniment SSC Farul a câștigat la scor amicalul cu ACS Performer (galerie foto+video)

Ti-a placut articolul?

Comentarii