Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 17 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța VIDEO. Durere și revoltă în familia uneia dintre victimele de pe remorcherul Astana - „Noi am cerut de la început recuperarea lor”

ro

17 Jun, 2026 15:24 438 Marime text






Operațiunea de recuperare a remorcherului scufundat este în continuare în desfășurare, iar autoritățile și echipele implicate așteaptă ca acesta să poată fi adus la suprafață în cursul următoarelor ore.

Potrivit informațiilor disponibile, ranfluarea se desfășoară în condiții normale, iar evoluția operațiunii este monitorizată în timp real. 

Pentru familiile victimelor, însă, ultimele săptămâni au reprezentat o perioadă extrem de dificilă. Tatăl uneia dintre victime a descris întreaga experiență drept „un chin”, acuzând lipsa de sprijin și întârzierile în desfășurarea operațiunilor de recuperare.

„Noi am cerut încă de la bun început recuperarea victimelor. Asta a fost prioritatea noastră. Nu ne-a interesat soarta remorcherului, ci a oamenilor care și-au pierdut viața”, a declarat acesta.

El susține că nu a primit ajutorul așteptat pentru urgentarea intervenției și că principalul obiectiv ar fi trebuit să fie recuperarea victimelor.


În mijlocul tragediei, a venit însă și o veste care a adus un strop de speranță familiei. Cătălina, soția victimei, a născut un băiețel sănătos.

„Mulțumim lui Dumnezeu că este bine. A născut un băiețel frumos, de 2,8 kilograme. Mulțumim lui Dumnezeu că măcar ea și copilul sunt bine”, a spus membrul familiei.

În timp ce operațiunile continuă pe mare, rudele victimelor așteaptă cu nerăbdare finalizarea intervenției și recuperarea celor dispăruți.

Citește și
Știri Constanța FOTO+VIDEO. Tatăl unuia dintre marinarii dispăruți pe remorcherul Astana se află la locul operațiunilor din Portul Midia


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii