Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbalistul Cosmin Matei, de la FC Viitorul, are parteneri de nădejde la pregătirea de acasă (galerie foto)

ro

15 Apr, 2020 00:00 3844 Marime text

Aflat acasă în această perioadă, ca toți colegii săi de la FC Viitorul, mijlocașul Cosmin Matei se pregătește cu gândul la reluarea meciurilor, urmând pregătirea coordonată online de preparatorul fizic Antonio Caballero Camacho.

Fotbalistul Viitorului petrece acasă, la Constanța, mult timp și cu cei doi copii ai săi, Maria (în vârstă de trei ani) și Iacob (un an), pe care îi angrenează în multe jocuri. „Cosmin Matei ne arată că antrenamentele devin mai distractive și colorate când ai parteneri de nădejde lângă tine!“, este mesajul de pe site-ul oficial al clubului constănțean, cu haștag-urile #ImiPasaDeciStauAcasa și #ViitorulSuntemNoi. „E greu fără meciuri și fără pregătire alături de toți colegii, dar nu avem ce face, urmăm programul de acasă și sperăm că lucrurile vor intra în normal cât mai repede“, a declarat Cosmin Matei.  

A debutat în Liga 1 sub culorile Farului Constanța


Acesta a fost transferat de FC Viitorul în august 2019, semnându-se un contract valabil pe doi ani, cu drept de prelungire pentru încă un sezon. În vârstă de 28 de ani (este născut pe 30 septembrie 1991, la Târgoviște), Cosmin a mai evoluat până acum în carieră, la seniori, la Farul Constanța (echipă sub culorile căreia a debutat în prima divizie, în 2008), FCSB, Astra Ploiești, Dinamo București, Atromitos Atena (Grecia), NK Istra 1961 (Croația) și Genclerbirligi (Turcia). Mijlocașul este dublu câștigător al Cupei României și are în palmares și o Supercupă a României. A evoluat pentru Naționalele de juniori Under-17 și  Under-19, pentru reprezentativa de tineret Under-21, precum și pentru prima reprezentativă, unde are două selecții. „FC Viitorul îi urează succes și cât mai multe realizări în tricoul negru-albastru!“, a fost mesajul FC Viitorul la sosirea lui Cosmin Matei la echipă.

Eurogol în victoria cu CFR Cluj


Pe 6 octombrie 2019, în etapa a 12-a a sezonului regulat din Liga 1, FC Viitorul întâlnea, la Ovidiu, campioana României, CFR Cluj. În urma unui nou meci foarte bun, mai cu seamă în prima repriză, FC Viitorul s-a impus cu 3-1 (2-0), conducând cu 3-0 încă din minutul 57 și administrându-i formației antrenate de Dan Petrescu a doua înfrângere stagională! Au marcat Peteleu (27 - autogol), C. Matei (36), Rivaldinho (57) / Culio (76 - din penalty). Cosmin Matei a înscris o bijuterie de gol, șut cu exteriorul de la aproximativ 30 de metri, la vinclu! În urma acelui succes, FC Viitorul ajungea la 24 de puncte în clasament, egalând CFR Cluj în fruntea ierarhiei. Cele două echipe aveau cele mai bune atacuri din divizie. CFR rămânând lider grație golaverajului superior (29-11 față de 29-15). Cele trei echipe de pe podium erau: 1. CFR Cluj - 24p, 2. FC Viitorul - 24p, 3. U Craiova - 23p. În urma victoriei cu CFR Cluj, Cosmin Matei şi Rivaldinho au fost incluşi în echipa ideală a rundei!

Sursa foto: FC Viitorul 

Citește și:

Cosmin Matei, eurogol FC Viitorul a învins campioana CFR Cluj și a egalat-o la puncte în fruntea clasamentului Ligii 1!

Doi jucători de la FC Viitorul, incluşi în echipa etapei a 12-a din Liga 1. Antrenorul formaţiei e Gică Hagi

Constanța Fotbaliști de la FC Viitorul, în mijlocul copiilor de la Școala 3 „Ciprian Porumbescu“ (galerie foto)

Cosmin Matei a semnat şi a început pregătirea cu FC Viitorul

Fotbalistul Cosmin Matei, de la echipa turcă Genclerbirligi SK „Sper din tot sufletul ca Farul să revină în Liga 1“ (galerie foto+video)

La Constanţa au petrecut fotbalişti de soi Florin Salam a cântat la nunta fostului farist Cosmin Matei

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii