Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 24 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CJ Constanța Reabilitarea Drumului Județean DJ391, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)

ro

24 Sep, 2026 19:29 69 Marime text
Foto cu rol ilustrativ



Marți, 29 septembrie 2026, de la ora 10:00, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța.
 
Dintre cele 25 de proiecte aflate pe ordinea de zi, se află și proiectul de Hotărâre nr. 281 din 22 septembrie 2026, prin care administrația județeană vizează reabilitarea și modernizarea completă a drumului județean DJ391, pe tronsonul Mangalia – Albești – Negru Vodă, un traseu strategic cu o lungime de aproximativ 32 de kilometri.

Lucrările urmăresc să aducă carosabilul la standarde moderne, să crească siguranța în trafic și să asigure o conexiune eficientă la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Valoarea totală a proiectului se ridică la 202.605.335,10 lei (cu TVA inclus), principala sursă de finanțare vizată fiind Programul Regional Sud-Est 2021–2027, în cadrul Priorității 4 „O regiune accesibilă”.

Din această sumă, fondurile nerambursabile solicitate depășesc 137 de milioane de lei. Diferența de aproximativ 65,4 milioane de lei reprezintă contribuția totală a Județului Constanța, care acoperă atât cofinanțarea de 10% din cheltuielile eligibile (15,24 milioane lei), cât și cheltuielile neeligibile determinate de ajustările de preț, rezervele și marjele de buget prevăzute de lege (50,15 milioane lei).

Proiectul, inițiat de vicepreședintele CJ Constanța, Răzvan Filipescu, propune totodată împuternicirea președintelui Florin Mitroi pentru semnarea contractului de finanțare. Dacă procedurile vor decurge conform calendarului stabilit, lucrările de reabilitare ale acestui tronson esențial vor fi finalizate până cel târziu la 31 decembrie 2029.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
Consiliul Județean Constanța intenționează să reglementeze parcul auto al instituției și al entităților subordonate (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii