Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:10 25 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanţa, neînvinsă şi fără gol primit în primele trei meciuri Gică Hagi - „Cu ei în echipă, vom fi mai puternici“ (galerie foto)

ro

02 Aug, 2021 00:00 8360 Marime text
 

 
  • Rapid şi Farul au remizat fără goluri la Bucureşti, în etapa a treia a Ligii 1.
  • Înainte de startul partidei, s-a petrecut un moment emoţionant, Hagi primind din partea galeriei Rapidului un buchet mare de trandafiri și un tricou al echipei giuleştene inscripționat cu numele său.
  • În runda viitoare, Farul va juca pe teren propriu, la Ovidiu, cu Sepsi Sf. Gheorghe,
 
 
Farul Constanţa a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul din deplasare cu Rapid Bucureşti, iar echipa de pe litoral a rămas neînvinsă după primele trei meciuri din sezonul 2021/2022 al Ligii 1, în care a acumulat cinci puncte, după o victorie şi două egaluri. Mai mult, „marinarii“ nu au primit gol în aceste confruntări. 
 
Gică Hagi, managerul tehnic al Farului, a subliniat că meciul de pe Arena Naţională din Bucureşti a atins un nivel foarte bun, lipsind doar golurile, deşi ambele formaţii au avut ocazii de a marca. „Venisem cu gânduri mari, să luăm cele trei puncte. Ştiam că întâlnim un adversar bun, ne cunoşteam, că am jucat şi în pregătire. A fost puţin mai multă tactică. Având suportul publicului, Rapid a început mai bine. Apoi, uşor-uşor, am intrat şi noi în joc, având ocazii. Nu s-a înscris, dar ambele formaţii o puteau face şi meritau. Fiecare puteam câştiga meciul, dacă eram atenţi la mici detalii. A fost un meci foarte bun, din toate punctele de vedere. Şi pe gazon, şi în tribună. Cei care au fost pe teren au încercat să dea maximum, în ciuda căldurii şi a umidităţii mari. Noi vrem să construim, să marcăm, dar suntem la început. Am avut şi acum ocazii, dar a fost un meci în deplasare, contra unei echipe cu apărare foarte bună, compusă din jucători experimentaţi. Am jucat şi noi cât am putut, suntem la început. Vrem să contruim iar acel spirit, acea mentalitate, de a încerca să dominăm noi jocul, dar suntem la început. Îmi place să lucrez cu jucătorii şi din punct de vedere mental, îi fac să se simtă puternici“, a spus „Regele“.

 
Unchiul lui Hagi este rapidist

        
Înainte de startul partidei, s-a petrecut un moment emoţionant, Hagi primind din partea galeriei Rapidului un buchet mare de trandafiri și un tricou al echipei giuleştene inscripționat cu numele său. Plus aplauzele tribunelor, „Regele“ răspunzând şi el cu aplauze şi înclinându-se în fața galeriei gazdelor. „Toţi avem emoţii când vezi aceste lucruri. Simţi că ai făcut ceva pentru suporteri. Le mulţumesc, asta înseamnă respect. M-au impresionat fanii, ştiam că susţinătorii Rapidului iubesc acest club, şi la bine, şi la rău, şi îl au în inimă. Unchiul meu e rapidist şi ştiu ce înseamnă să fii rapidist. Îi felicităm. E bine să revină fotbalul dinainte. De aceea şi noi ne-am unit în această vară şi aţi văzut că am avut un grup extraordinar de suporteri. Le mulţumesc! Au cântat, au încercat să le facă faţă rapidiştilor. A fost frumos. Cred că şi ei sunt mulţumiţi de noi, şi noi suntem“, a menţionat Gică Hagi.

 
Următorul meci, cu Sepsi Sf. Gheorghe


 
În etapa viitoare, Farul va juca pe teren propriu, la Ovidiu, cu Sepsi Sf. Gheorghe, luni, 9 august, de la ora 18.30. În perioada următoare, „Regele“ îi va avea la dispoziţie şi pe cei cinci jucători care au participat cu România la Jocurile Olimpice: Marian Aioani, Radu Boboc, Virgil Ghiţă, Andrei Ciobanu şi George Ganea.  „Au fost în Japonia, acum trebuie să-şi revină, câteva zile. Îi vom vedea, vom vorbi cu ei şi încercăm să îi integrăm. Au lipsit, au jucat la o anumită temperatură, este şi fusul orar. Oricum, cu ei vom fi mai puternici“, a punctat Hagi.
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la meciul Rapid - Farul. Sursa foto: Farul Constanţa
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citeşte şi:
 
Farul Constanţa, egal cu Rapid la Bucureşti. Ce a primit Gică Hagi înaintea partidei (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii