Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:04 28 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanţa, egal cu Rapid la Bucureşti. Ce a primit Gică Hagi înaintea partidei (galerie foto)

ro

31 Jul, 2021 00:04 2612 Marime text
  • În clasamentul intermediar, echipa de pe litoral se află pe locul trei.

Farul Constanţa a susţinut în această seară meciul din etapa a treia a Ligii 1, întâlnind în deplasare liderul clasamentului, Rapid Bucureşti, care câştigase ambele partide anterioare.

Şi „marinarii“ erau neînvinşi, după un egal şi o victorie, iar, după partida de pe „Arena Naţională“ din Bucureşti, ambele formaţii şi-au păstrat invincibilitatea în acest start de sezon (fără a primi gol), partida încheindu-se la egalitate, 0-0.

Formația noastră a întâlnit pe Rapid într-o atmosferă superbă la care au contribuit cele două galerii. Cu aceeași siguranță în linia defensivă arătată și în primele două meciuri, Farul a obținut un nou punct important în campionat, deși ar fi meritat mai mult după aspectul general al meciului, se arată pe site-ul oficial al Farului.


Au evoluat:

Rapid (antrenor, Mihai Iosif): Moldovan - Belu, Săpunaru, Dandea, Morais - Crepulja, Albu, Ilie (65 Pănoiu) - Carnaț (88 Goge), Bălan (65 Marzouk), Hlistei (80 Moise).

Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Tordai - Dussaut, Larie, Dobrosavlevici, De Nooijer (71 Buta) - Pires, Mladen, Josemi (61 Grameni) - Andronache (46 Chițu), Betancor (77 Bodișteanu), Pitu (71 Petre).

Înaintea partidei, gest frumos din partea Rapidului: Gică Hagi a primit un tricou personalizat şi un buchet de flori, dar şi aplauzele tribunelor, „Regele“ răspunzând şi el cu aplauze.

În clasamentul intermediar al etapei, Farul se află pe locul trei, cu cinci puncte, după o victorie şi două egaluri, golaveraj 2-0.

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii