Ioan Ovidiu Sabău, după FC Voluntari - Farul Constanța 1-2 „În repriza a doua, ne-am chinuit, dar e o victorie care contează enorm“ (VIDEO)
Ioan Ovidiu Sabău, după FC Voluntari - Farul Constanța 1-2: „În repriza a doua, ne-am chinuit, dar e o victorie
246
Marime text
Farul Constanța a încheiat pe loc de play-off, șase, etapa a 14-a a Superligii 2026/2027, după ce a câștigat cu 2-1 pe terenul FC Voluntari.
A fost prima victorie în deplasare în acest sezon pentru „marinari“, care, după 2-0 la pauză, au avut probleme după pauză, gazdele reușind să reducă din diferență, iar apoi intervențiile portarului farist Rafael Munteanu au salvat succesul.
Îmi doream mult să câștigăm un meci și în deplasare. Acasă am reușit, și ca joc, și ca rezultate, să ne descurcăm destul de bine. Din păcate, în deplasare, cu câteva excepții, nu fusese așa. Dar, după o perioadă destul de lungă, a venit și această victorie, muncită, chinuită până la urmă în a doua repriză, când doar intervențiile lui Munteanu au făcut să nu fim egalați. A intervenit iarăși o teamă și nu am mai reușit să jucăm, cum am făcut-o în prima parte. În loc să ne ducem mai sus și să punem presiune, mai ales că erau destul de multe spații. N-am avut forța să venim și cu golul trei și să ne creăm ocazii de gol. Dar prima repriză a fost bună.
Din pricina condițiilor meteo, a fost destul de greu. În prima repriză, cu vântul în față, am făcut 2-0, dar, în partea secundă, cu vântul din spate, ar fi trebuit să arătăm mai bine, însă era să fim egalați. Trebuie să ne adaptăm. Ne trebuie mai mult spirit, iar la unii jucători poate mai multă voință, pentru că pot mai mult. Îți trebuie acea determinare care te ajută să fii bun. La unii, trebuie să educ aceasta, să-i fac să înțeleagă, pentru că au potențial și nu și-l valorifică la maximum.
A fost o victorie care i-a supărat foarte tare pe mulți, pentru că iarăși ne-am chinuit în a doua repriză. Așa i-am văzut, foarte dezamăgiți. Dar, în acelați timp, și mulțumiți. Vom realiza, probabil, mâine, importanța succesului. N-am fi vrut să ni se întâmple ce ni s-a întâmplat iarăși în a doua parte a meciului. Am riscat foarte mult să plecăm doar cu un punct de aici. Dar e o victorie care contează enorm de mult, rămâi acolo în play-off, aproape. Din ianuarie am înțeles că Farul nu mai câștigase în deplasare. Poate a fost și un blocaj, o teamă. Faptul că încheiem etapa pe loc de play-off ne dă încredere.
Până la urmă, vreau să-i felicit pe băieți, pentru că, și în aceste condiții, au tras de ei. I-am mai împins și eu din spate, i-am mai certat, le-am mai zis și eu ceva, să-i ajut că nu ratăm victoria. Când toți jucătorii vor fi apți, începând de la Sîrbu, Aberdin (care e un fundaș foarte bun), vom arăta și mai bine.
Ne lipsesc atacanții, îl avem doar pe Denis și astăzi n-am vrut să risc, să se accidenteze, venind după o perioadă în care a fost suspendat, îi lipsesc jocurile, iar terenul a fost foarte greu. L-am schimbat pentru că a scăzut în intensitate, ca ritm, dar, în același timp, mi-a fost teamă să nu se accidenteze, e singurul atacant pe care-l am și trebuie să-l protejez atât cât pot. Accidentații din ofensivă vor reveni în ianuarie probabil, iar până atunci tot greul va fi pe Denis, trebuie să reziste, să nu se accidenteze, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Farului, la conferința de presă de după meci.
Citește și:
UPDATE. Superliga
Farul Constanța, primul succes în deplasare din acest sezon! Victorie cu 2-1 pe terenul celor de la FC Voluntari
Tags: Farul Constanța, Ioan Ovidiu Sabău, Denis Alibec
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


