Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul Expoagroutil, la cea de-a XX-a ediţie Ofertă bogată de utilaje agricole pentru fermierii constănţeni (galerie foto)

ro

14 Jun, 2012 01:00 3564 Marime text
ccina1.jpgSemănători, tractoare, combine, maşini de erbicidat, pluguri, compactoare, freze, motopompe, cântare pentru cereale, substanţe pentru fertilizare şi protecţia plantelor, produse agricole şi alimentare, utilaje şi instalaţii pentru industria alimentară, produse ecologice şi tradiţionale, flori şi vinuri sunt expuse în staţiunea Mamaia, la Târgul Expoagroutil. Evenimentul se adresează nu doar fermierilor şi agricultorilor, ci şi tuturor celor care vor să investească în domeniu.

Între 13 şi 16 iunie, Camera de Comerţ, Industrie, Agricultură şi Navigaţie Constanţa desfăşoară în staţiunea Mamaia, în parcarea Hotelului Perla, cea de-a XX-a ediţie a Târgului Expoagroutil. La târgul care reuneşte 59 de expozanţi sunt aşteptaţi fermierii din judeţul Constanţa. „Avem o suprafaţă de expunere de 4.200 de metri pătraţi, pe care au expus 59 de firme participante. Dintre aceştia, 55 sunt firme româneşti, două din Italia şi două din Bulgaria. De asemenea, printre participanţi sunt şi 15 societăţi constănţene. Târgul a ajuns la cea de a XX-a ediţie. Ca suprafaţă şi număr de expozanţi este cel mai mare târg care a fost organizat altundeva în ţară, după Bucureşti", a declarat Dănuţ Jugănaru, directorul general al CCINA. Noutatea acestei ediţii este că s-a renunţat la salonul interior, unde expuneau producătorii de vin, panificaţie, cofetărie, produse ecologice. „Deoarece am renunţat în această ediţie la salonul interior, unde erau amenajate standurile de apicultură, produse ecologice şi tradiţionale, vinuri, al căror obiectiv era desfacerea produselor proprii, în acest an avem o scădere cu 27 % a firmelor expozante", a mai spus directorul general al CCINA. Potrivit acestuia, pentru societăţile care la ediţiile anterioare expuneau în interior, acum s-au amenajat standuri exterioare acoperite, acestea beneficiind de aceleaşi dotări. „Târgul Expoagroutil va continua cu fiecare ediţie să se extindă, având tendinţa să devină un târg specializat în domeniul utilajelor pentru agricultură şi chiar să devină lider în acest domeniu, la nivel naţional", a conchis Dănuţ Jugnaru.

Primăria Cumpăna, participant fidel al târgului

CCINA.jpg

Printre participanţii la târg se numără şi Primăria Cumpăna. Primarul Mariana Gâju a declarat că producătorii şi fermierii din Cumpăna sunt prezenţi la Expoagroutil pentru al şaselea an consecutiv. Primăriţa a menţionat în acest context că Primăria Cumpăna este singura primărie de comună membră CCINA. „Participăm de şase ani la această expoziţie extraordinară prin care se deschid porţile comunei către alţi producători şi alţi fermieri. În acelaşi timp, agenţii economici din comună au şansa să-şi prezinte produsele, dar şi să-şi îmbunătăţească activitatea printr-un schimb de experienţă cu cei prezenţi la târg. Nu în ultimul rând, Expoagroutil reprezintă un lucru bun pentru noi, întrucât sunt promovate imaginea comunei, meseriile şi societăţile din localitate", a explicat primarul comunei, ec. Mariana Gâju. Astfel, la târg sunt prezenţi prestatorii de servicii din Cumpăna, precum şi reprezentanţii celor două abatoare, ai celor două fabrici de carne şi ai fabricii de procesare a laptelui din comună.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii