Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna preocupată de siguranţa celor mici Mariana Gâju - „Copiii sunt valoarea noastră” (galerie foto)

ro

30 Apr, 2013 00:00 1595 Marime text
Cei mai mici locuitori ai comunei Cumpăna au fost invitaţi, ieri, la Casa de Cultură din localitate, unde au asistat la o manifestare cu tema „Împreună pentru siguranţa copiilor. Sărbători în siguranţă”.

Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au decis să organizeze acest eveniment, pentru a-i învăţa pe micuţii din clasele pregătitoare cum să reacţioneze atunci când le vorbeşte un străin sau atunci când se întorc singuri spre casă. La eveniment au participat primarul Mariana Gâju, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, asistenţi sociali, cadre didactice, elevi şi părinţi. Campania are ca şi obiective creşterea nivelului de informare al părinţilor şi copiilor în ceea ce priveşte modalităţile de prevenire şi intervenţie în cazul dispariţiei de copii, dar şi promovarea numărului european de telefon pentru dispariţii de copii – 116000. „Copiii noştri au o mare valoare pentru noi, de aceea în cele patru clase pregătitoare, părinţii, prin rotaţie, vor face de serviciu, pentru ca micuţii să fie în siguranţă şi sub supraveghere”, le-a spus celor prezenţi primarul comunei Cumpăna. Manifestarea de ieri s-a adresat elevilor Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu, cât şi părinţilor care au primit consiliere şi sprijin din partea specialiştilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii