CS Victoria Cumpăna Anastasia Gavrilă, la un pas de podium la Campionatul Național de șah rapid (GALERIE FOTO)
CS Victoria Cumpăna: Anastasia Gavrilă, la un pas de podium la Campionatul Național de șah rapid (GALERIE FOTO)
27 Oct, 2026 10:56
ZIUA de Constanta
244
Marime text
244
Marime text
Performanță remarcabilă pentru Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna, din județul Constanța!
Tânăra sportivă Anastasia GAVRILĂ s-a clasat pe locul IV, din 24 de participante, la proba de șah rapid, în cadrul Campionatelor Naționale de Juniori și Tineret – Rapid și Blitz 2026.
Competiția s-a desfășurat la Complexul „Steaua de Mare” din Eforie Nord, reunind aproape 400 de șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, la categoriile de vârstă U8 – U20.
Alături de Anastasia, Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna a fost reprezentat și de sportivii Vlad ȘÎRBU și Matilda ATANASOAIE, care au avut prilejul de a-și demonstra abilitățile și de a acumula experiență într-o competiție de nivel național.
Clasarea Anastasiei la numai un pas de podium confirmă talentul, perseverența și munca depusă în pregătirea sportivă, sub îndrumarea lui Daniel Panainte, constituind un rezultat deosebit pentru șahul din comuna Cumpăna.
Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna felicită cei trei sportivi pentru participare și rezultatele obținute, precum și pe toți cei care contribuie la pregătirea și susținerea lor.
Felicitări, Anastasia, Vlad și Matilda! Mult succes în competițiile viitoare!, este mesajul de pe pagina de Facebook „Cumpăna News“.
Sursa foto galerie: Facebook (Cumpăna News)
Citește și:
Șah
Rezultate deosebite pentru sportivii CS Victoria Cumpăna la Trofeul Techirghiol „Mircea Pavlov“ 2026 (GALERIE FOTO)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


