Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:57 21 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preotul Ciprian Stanca solicită intrarea în legalitate pentru Biserica „Sfântul Mucenic Haralambie“ din zona Boema

ro

18 Apr, 2019 00:00 1700 Marime text
Biserica ce poartă hramul Sfântului Mucenic Haralambie, situată pe bulevardul Tomis, în zona Boema, ridicată în anul 2010, sub îndrumarea arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, a ajuns din nou în atenţia autorităţilor locale.
 
Reprezentanţii Bisericii „Sf. Mare Mucenic Haralambie“ au solicitat la şedinţa Comisiei 5 din cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa intrarea în legalitate a lăcaşului de cult.
 
Conform declaraţiei preotului Ciprian Stanca, preotul paroh, lucrările la biserică au fost demarate în 2010, fiind realizate exclusiv din donaţiile enoriaşilor. „Am cerut de la Primăria Constanţa să ne acorde avizele necesare intrării în legalitate a lăcaşului de cult. În acest sens, am depus un memoriu la Primăria Constanţa. Noi am ridicat biserica pe banii enoriaşilor, care nu sunt de acord cu mutarea lăcaşului de cult. De altfel, Primăria Constanţa ne-a propus un alt teren lângă centrul «Micul Rotterdam» din zona Cireşica, însă terenul este în afara parohiei noastre“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, preotul Ciprian Stanca.
 
Acesta susţine că a fost amendat de mai multe ori atât de municipalitate, cât şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi că, deşi a solicitat în repetate rânduri intrarea în legalitate, în anul 2016 a primit un răspuns de la Primăria Constanţa, prin care se dispune relocarea lăcaşului de cult. „Biserica nu poate fi relocată, deoarece este făcută din beton. Lăcaşul de cult poate fi doar dărâmat şi construit din nou“, a mai spus preotul-paroh al bisericii.
 
Terenul pe care este ridicată biserica aparţine domeniului public al municipiului Constanţa. Potrivit informaţiilor prezentate pe site-ul bisericii cu hramul Sfântului Mucenic Haralambie, lăcaşul de cult a fost ridicat în anul 2010. „Sub îndrumarea ÎPS Teodosie, au început lucrările la 1 iulie 2010 şi s-a făcut sfinţirea mică la 25 iulie 2010. Preot paroh este Ciprian Stanca, iar coslujitori, preot Irinel Petroiu şi preot Marius Asandei. Începând cu 1 octombrie 2010, a venit al patrulea preot, Bogdan Gavrilă, şi, de atunci, s-a slujit zilnic sfânta liturghie. În anul 2011, de hramul bisericii, am primit în dar sfintele moaşte ale Sfântului Haralambie, iar in anul 2012, tot cu prilejul hramului, l-am avut oaspete special pe mitropolitul de Calcedon“, se arată pe site-ul parohiei.
 
Citeşte şi:
 
Situaţie fără precedent la Constanţa Biserica „Sfântul Mucenic Haralambie“ riscă demolarea

Cum se face relocarea Bisericii „Sfântul Mucenic Haralambie“. Vom avea parte de un proiect grandios? (galerie foto)
 
UPDATE. Eugen Tănăsescu „Arhipiepiscopia caută soluţii pentru intrarea în legalitate a bisericii din zona Boema“

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii