Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 10 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO+VIDEO. Procesiune și Sfântă Liturghie la Constanța, de sărbătoarea Sfântului Haralambie

ro

10 Feb, 2026 08:12 554 Marime text






Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, iar cu acest prilej, la Constanța vor avea loc mai multe evenimente liturgice.

Începând cu ora 7:45, preoții și credincioșii Parohiei „Sfântul Haralambie” îi vor întâmpina pe Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa (Bulgaria) și pe Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona Vapor).


După momentul întâmpinării, clerul și credincioșii vor porni în procesiune către Biserica „Sfântul Haralambie”, situată pe bulevardul Tomis, nr. 301, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie, la care va participa Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.

În ajunul Sfântului Haralambie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a îngenuncheat în peștera Sfântului Apostol Andrei spre a se ruga lui Dumnezeu pentru fiii duhovnicești.



Credincioșii au plecat de la Biserica „Sfântul Haralambie” în procesiune pentru a-l întâmpina pe Preasfințitul Părinte Macarie din Bulgaria. Este așteptat și IPS Teodosie să se alăture procesiunii.


IPS Teodosie a ajuns în  mijlocul credincioșilor din Constanța căre care a rostit câteva cuvinte despre această sărbătoare importantă.


„Astăzi este o sărbătoare atât de frumoasă, cu cel mai pilduitor dintre sfinții mucenici, care a trăit 113 ani și la această vârstă a fost mărturisitor al lui Hristos și a biruit toate acele încercări de răsturnare ale diavolului Viața sfântului este atât de frumoasă, dar mai ales sfârșitul său. A dat mărturie că Dumnezeu este desupra tuturor. El i-a adus la credință și pe cei care au venit să-l chinuiască. S-au făcut multe minuni prin Sfântul Haralambie”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.



Procesiunea a continuat , împreună cu IPS Teodosie până la Biserica „Sfântul Haralambie”, unde se va desfășura Sfânta Liturghie.










Citește și
Calendar ortodox, 10 februarie 2026. Un mare sfânt tămăduitor este sărbătorit astăzi
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii