Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Cine cere mâncare este un om necăjit“ Povestea postării de pe Facebook prin care Biserica „Sf. Haralambie“ din Constanţa îi invită pe nevoiaşi la o masă caldă (galerie foto)

ro

05 Dec, 2019 00:00 9400 Marime text

Preotul paroh Ciprian Stanca este poate unul dintre cei mai tineri preoţi din Constanţa, având sub umbrela sa protectoare parohia Bisericii „Sfântul Haralambie“ din Constanţa, situată pe bulevardul Tomis nr. 301. O parohie simplă, care a avut parte de atenţia mass-mediei din pricina procesului cu Primăria Constanţa privind construcţia lăcaşului. Totuşi, preotul are o activitate caritabilă care merită apreciată de comunitate.

 
Este important să îi ajuţi pe cei din jur, nu doar în preajma sărbătorilor, ci tot timpul. O faptă bună nu are nevoie de o perioadă anume. Acestea ar fi concluziile discuţiei pe care am avut-o cu părintele de la Biserica „Sf. Haralambie“ din Constanţa, o parohie tânără, cu o vechime de 10 ani, unde enoriaşii şi preoţii au un obicei sănătos de a-i ajuta pe cei din jur.
 
Din puţinul lor oferă, iar cei care au primit au învăţat lecţia şi oferă mai departe. Chiar dacă au fost bârfe şi cuvinte care, poate pe alţii, i-ar fi putut descuraja, părintele a ales să explice că este important să ajuţi orice om, indiferent de ce păcate are, căci doar suicidul este de neiertat, din punct de vedere religios.
 

Hrană pentru nevoiaşi

 
Tată a patru copii, preotul Ciprian Stanca are printre icoanele din biroul său poze cu toată familia. Dar el are o familie mult mai numeroasă. Are grijă de oamenii nevoiaşi care nu au ce mânca. Postarea sa de pe Facebook a devenit virală când a spus simplu că oferă o masă caldă în fiecare zi pentru cei care nu au ce mânca. „A pornit de la un credincios care a vrut să facă parastase, în cadrul bisericii noastre. Am discutat cu credincioasele care ne ajută, sunt voluntare, şi au vrut să ne facă mâncare. Noi primim mâncarea, o punem în casolete, iar oamenii nevoiaşi o mănâncă fiecare unde poate să mănânce. Se dau felul unu şi felul doi. Asta facem deja de patru ani”, ne-a povestit părintele.
 

Masă caldă pentru copiii cu handicap

 
Are grijă şi de alţi 110 copii, de la şcolile speciale din oraşul Constanţa, copii care au diverse probleme de sănătate. A povestit cum a pornit totul, de la un simplu corn cu ciocolată şi s-a ajuns ca astăzi 110 porţii de mâncare să le fie livrate zilnic de la ora 10:00 pentru a nu duce lipsă de nimic.
 
„Avem şi 110 copii de care avem grijă să îi hrănim. 50 sunt de la Școala pentru educaţie incluzivă Delfinul. Sunt copii din centre, copii cu dizabilităţi, cărora le ducem masa caldă de la ora 10. Avem credincioşi care ne ajută. În fiecare zi, la pauza mare le dăm pachetul. Mai avem o şcoală, îmi scapă numele acum, tot cu copii cu dizabilităţi. Acolo avem 60 de copii. Cum a pornit această acţiune? O mămică ce are un copil bolnav merge zilnic la Școala Delfinul. Și mi-a spus că a fost la şcoală şi sora unei fete m-a rugat frumos dacă pot să-i aduc un corn cu ciocolată. Fata ei a avut corn cu ciocolată. Apoi mi-a spus – părinte, două săptămâni la rând m-a îmbrăţişat şi mi-a mulţumit pentru cornul acela cu ciocolată. Mi-au scăpat lacrimile când am auzit. De atunci am zis că toţi copiii care sunt săraci în acea şcoală să meargă să se înscrie pe liste şi facem. Prima oară nu ne-a primit. Nu poţi să dai aşa pur şi simplu. Am făcut cerere la Direcţie, am făcut protocol şi s-a rezolvat”, a spus părintele Ciprian Stanca.
 

„Noi dăm mâncare la toţi care ne cer”

 
Aşa cum se întâmplă mereu, o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Multe reproşuri au fost adresate părintelui de către diverse persoane care îl criticau şi bârfeau că nu e în regulă să ofere mâncare celor care consumă alcool sau celor depresivi, pasibil de suicid, păcat de neiertat. Totuşi, părintele explică simplu că acei oameni au şi mai multă nevoie de o masă caldă şi de atenţia celor din jur.
 
„Am avut apoi ispite că lumea din zonă ne bârfea că dăm de mâncare la oamenii care nu merită, adică la alcoolişti, la oameni care sunt în depresie şi tot aşa. Noi dăm mâncare la toţi care ne cer. Cine cere mâncare este un om necăjit, chiar în depresie. Chiar dacă are o pensie, poate nu ştie ce să facă cu pensia. Noi dăm la oricine. Cei care au fost în depresie au ieşit din depresie şi nu au mai venit să ia mâncare. Ne-au mai certat că de ce le dăm la alcoolişti. Păi nu le dăm alcool. Că ei dacă ar fi să aleagă între mâncare şi alcool, ar alege alcoolul. Noi le dăm mâncare. Și o mâncare caldă, săracii, poate nu au mai mâncat de când erau la mama acasă. De aici a pornit ideea. Ne bucurăm că bunul Dumnezeu ne-a ajutat”, a mai subliniat preotul.
 

Haine şi adăpost

 
Haine pentru nevoiaşi. Da, părintele adună haine de la oameni şi le oferă copiilor şi bătrânilor care nu au. Mai mult, acesta urmează să ridice un adăpost pentru bătrânii care nu vor avea unde să stea pentru că nu şi-ar permite taxele la un azil sau din motivul simplu că nu ar mai fi locuri disponibile. Urmează modelul unui părinte din Ucraina, care are în grijă sute de persoane şi vrea să adopte ideea şi la noi, în judeţ.
 
„Acum de sărbători am primit mai multe pachete şi de asta am făcut anunţul pe Facebook. Vin în jur de 60 de persoane în fiecare zi. Sunt familii şi cu şase copii care vin şi iau mâncare. Sunt nişte asociaţii cu care colaborăm şi care se duc şi le plătesc chiria celor cu copii mici. M-am întâlnit cu problema bătrânilor, ai căror copii nu pot să îi ducă în azil pentru că taxa e prea mare sau pentru că nu mai sunt locuri. Am preluat modelul unui părinte din Ucraina - român din Bucovina, care are în grijă peste 400 de copii, din care 80 sunt bolnavi cu SIDA, fără mâini sau picioare, cu handicap. Părintele acesta are şi bătrâni şi îi îngrijeşte. După modelul lui facem un adăpost pentru aceşti bătrâni. Îi şi spovedim. O să avem grijă şi trupeşte, şi sufleteşte”, a mai spus părintele Ciprian Stanca.
 

Dar din dar...

 
Modelul său a fost adoptat şi de cei pe care i-a ajutat. Copiii din centrele de adăpost au fost la colindat, desigur, cu sprijinul parohiei, care a pus la dispoziţie microbuzele bisericii. Banii strânşi de copii au fost folosiţi să ajute alte persoane aflate în situaţii dramatice. Este vorba de tinerii care locuiesc în nişte gherete improvizate la marginea municipiului, condiţiile fiind improprii.
 
„Sunt o groază de oameni care ne oferă haine. Am avut şi mobilă. O distribuiam, cum am avut şi în Henri Coandă, am dat şi acolo destulă. Aveam mai demult o maşină şi luam de acasă şi duceam mai departe, dar nu s-a mai putut şi nu mai avem maşină. În spate la o reprezentanţă auto de la ieşire din oraş sunt nişte gherete cu oameni săraci. I-am ajutat şi pe aceia. Cu frigidere, aragaze, haine... Am avut copiii din centre pe care i-am dus cu maşina să colinde. Iar din banii strânşi la colindat, o parte din sumă i-au oferit celor care stau la gheretele respective. Aşa au fost învăţaţi de profesorii şi învăţătorii lor”, a mai spus preotul.
 
Citeşte şi:
 
Preotul Ciprian Stanca solicită intrarea în legalitate pentru Biserica „Sfântul Mucenic Haralambie“ din zona Boema

Editorial. Vreau să îmi donez nevoia! Să învăţăm să facem gesturi mici pentru cei din jur!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii